Timp liber

Actrițele Carmen Galin și Lujza Orosz vor fi celebrate la TIFF 2016

d7cfd6f7 52f3 43b4 b412 57d981266be2

Actriță emblematică a filmului și teatrului românesc, Carmen Galin, care a împlinit anul acesta 70 de ani, va fi distinsă cu Premiul de Excelență la cea de-a 15-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania. Trofeul îi va fi decernat sâmbătă, 4 iunie, în cadrul ceremoniei de premiere de la Teatrul Național din Cluj. Premiul pentru întreaga activitate îi va reveni actriței Lujza Orosz.

Spectatorii TIFF vor avea ocazia să o (re)vadă pe marea actriță Carmen Galin într-unul dintre cele mai renumite roluri ale sale, în Faleze de nisip (1982), regizat de Dan Pița, alături de Victor Rebengiuc, Marin Moraru și Gheorghe Visu. Este una dintre cele mai curajoase producții realizate înainte de 1989 și a avut parte de o proiecție dedicată, în 1991, la Festivalul de la Berlin. Proiecția specială de la TIFF, în prezența lui Carmen Galin, va avea loc sâmbătă, 4 iunie, ora 15.00, la Cinema Victoria.

Cu farmecul ei aparte, Carmen Galin s-a remarcat pe marele ecran în peste 30 de filme, dar și-a pus amprenta inconfundabilă și în rolurile de pe scenele Teatrului Național din București, Teatrului Național din Cluj și Teatrului Mic, sub bagheta unor regizori precum Cătălina Buzoianu, Silviu Purcărete, Andrei Șerban. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică în 1967 și a debutat în cinema cu un rol secundar în Diminețile unui băiat cuminte (r. Andrei Blaier, 1966). Tot Blaier a distribuit-o în rolul care a impus-o definitiv, în Ilustrate cu flori de câmp (1975), în compania lui Gheorghe Dinică, Marin Moraru, Jean Constantin, Constantin Rauţchi sau Ştefan Mihăilescu Brăila. Au urmat roluri în Tănase Scatiu (1976), alături de Victor Rebengiuc, Mere Roșii (r. Alexandru Tatos), Saltimbancii, Ana şi hoţul (1981, r. Virgil Calotescu) și cel complex şi dramatic din Faleze de Nisip (1982, r. Dan Piţa). Pentru Saltimbancii și Ana și hoțul a obținut Premiul pentru interpretare feminină al Asociației Cineaștilor din România. Actrița a devenit populară și pentru rolul din serialul TV Fram (1983).

Premiul de Excelență TIFF 2016 este oferit de Mercedes Benz.

23c9f134-3ec2-427c-83e8-609ea8d4218fPremiul pentru întreaga activitate acordat unei personalități din cinematografia română îi revine anul acesta Lujzei Orosz (89 de ani), actriță reputată a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, căreia îi va fi dedicată și o proiecție specială a filmului Urgia (1978), co-regizat de Iosif Demian și Andrei Blaier. Proiecția specială, în prezența actriței, va avea loc vineri, 3 iunie, ora 14.30, la Cinema Arta. Urgia din titlu este războiul, cu traumele sale produse într-un sat din nordul Moldovei. O apariție la fel de puternică avusese în Vifornița (1973, r. Mircea Moldovan), de data aceasta alături de Gheorghe Cozorici, rol pentru care a câștigat Premiul Asociaței Cineaștilor din România. Actrița a jucat și în O lacrimă de fată (r. Iosif Demian), proiectat la Cannes în 1982. Alături de Marga Barbu, George Motoi și Florin Piersic, a apărut în filmul din seria Mărgelatu Trandafirul galben (1981).

***

Festivalul Internațional de Film Transilvania (27 mai – 5 iunie 2016) este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația pentru Festivalul de Film Transilvania.

Cu sprijinul: Ministerului Culturii, Centrului Național al Cinematografiei, Primăriei şi Consiliului Local Cluj, Institutului Cultural Român, Consiliului Judeţean Cluj, Programului Europa Creativă – MEDIA al Uniunii Europene



1 Comment

  1. Frumoasa initiativa pentru premierea d-nei Orosz Luiza! Doamna Luiza este o actrita cu un umor nealterat la varsta sa! In afara filmelor pe care le-ati pomenit, sa nu uitam „Lumini si Umbre”, serialul in care a debutat Florin Calinescu!

Dă-i un răspuns lui Anca NegreanuAnulează răspunsul

Site creat de