Social & Cultura, Important

Adi Hădean lansează cartea #24centimetri la Cluj

24centimetri

Adi Hădean începe seria lansărilor pentru noua sa carte printr-un eveniment la Cluj-Napoca.

#24centimetri”, o autobiografie-manifest pentru bucate bune și oameni dintr-o bucată, recent apărută la Curtea Veche Publishing, va fi lansată joi, 22 septembrie 2016, ora 15:00, la Restaurantul Camino (Piața Muzeului, nr. 4).

La eveniment va vorbi despre carte și Maria Desmirean, director executiv Curtea Veche Publishing. Participarea este liberă.

Volumul “#24centimetri” a fost un real succes încă de la anunțarea sa online cu zece zile în urmă. Astfel, în nici 24 de ore de la lansarea precomenzii, Curtea Veche Publishing a anunțat epuizarea primului tiraj, de 2000 de exemplare.

Nu întâmplător, prima lansare publică se desfășoară la Cluj, loc evocat în cea mai mare parte a paginilor cărții. Orașul, de care se leagă o bună parte din viața și amintirile lui Adi Hădean, va găzdui prima lansare, în cadrul căreia publicul va putea asista la o prezentare a cărții făcută chiar de către autor. Lansarea va fi urmată și de o sesiune de autografe, iar în cadrul acestui eveniment, cartea #24centimetri va putea fi cumpărată chiar de la fața locului.

“#24centimetri” nu este o carte cu rețete, în schimb este o carte numai bună pentru a răspunde multor întrebări pe care cunoscutul bucătar le-a primit de-a lungul timpului. Cum a început – spălând, și de zece ori pe zi, podelele bucătăriei din casa bunicilor –, cum a aflat secretele organizării și ale falimentării unui restaurant – într-o încăierare de pomină –, cum se alcătuiește meniul unui Irish pub – creând câteva sandviciuri delicioase cu nume voit idiot și la fel de voit stâlcit irlandez („O’Ceapă“, „O’Felie“, „O’Tonă“ și „O’Bama“) –, cum e din interior un show de televiziune – muncind de la șapte dimineața și încheind seara târziu cu un pahar de prosecco, fără să fie nevoie să arunci cu farfurii în concurenți ș.a.m.d. Un șir de lecții – de gătit și de viață.

#24centimetri e titlul cărții, titlu care are legătură cu povestirile din ea, cu tonul manifestat în scrierea ei și, de bună seamă, cu lungimea lamei pe care o prefer când gătesc (cuțitul bucătarului vine în două dimensiuni, rareori altfel, cea cu lungimea de 21 centimetri și cea cu lungimea de 24 de centimetri. Fiind mare de stat mi s-a potrivit mai bine cea de-a doua. #24centimetri e o carte despre viață, despre mâncare și despre relația mea cu ambele. Cartea mea nu-i o curgere lină. Cartea mea e un bolovan care se rostogolește din vârful unui deal. Te provoc să-i stai în cale.”, declară Adi Hădean.

Cartea “#24centimetri” de Adi Hădean este disponibilă exclusiv în magazinul online curteaveche.ro la prețul de 29 lei.



Lasă un răspuns

Site creat de