Din Oras

CANICULA – Meteorologii au emis o avertizare de tip COD GALBEN pentru judetul Cluj

canicula cluj

Administratia Nationala de Meteorologie a emis, vineri dimineata, o atentionare Cod Galben de instabilitate atmosferica accentuata si disconfort termic accentuat, valabila incepand de vineri dupa-amiaza pana sambata dimineata.

14 judete sunt vizate de avertizare: Caras-Severin, Timis, Hunedoara, Arad, Bihor, Alba, Satu Mare, Salaj, Cluj, Mures, Bistrita-Nasaud, Maramures, Suceava si Botosani.

Potrivit meteorologilor, in intervalul 17 iunie, ora 16:00, 18 iunie, ora 9:00, instabilitatea atmosferica va fi deosebit de accentuata in Banat, Crisana, Maramures, vestul si nordul Transilvaniei, precum si in nordul Moldovei. Vor fi frecvente descarcari electrice, intensificari de vant cu aspect de vijelie, va cadea grindina, iar aversele vor fi izolat importante cantitativ (peste 20…30 l/mp).

In cea mai mare parte a tarii vremea va fi caniculara, cu maxime cuprinse intre 35 si 37 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat si indicele temperatura-umezeala (ITU) va atinge frecvent si local va depasi pragul critic de 80 de unitati in zonele de campie si podis. In noaptea de vineri spre sambata, 17/18 iunie, temperaturile minime vor fi, in general, peste 20 de grade, caracterizand o noapte tropicala.

Specialistii avertizeaza, pe de alta parte, ca precipitatiile prognozate in Romania pot antrena spre sol particulele de praf saharian, dar in concentratii reduse.

canicula iunie dej 2016

Astazi, soarele va straluci cu putere in toate zonele si vom avea canicula in vestul, nord- vestul, centrul si sudul tarii. Seara vor veni averse in vest, in nord-vest si prin zonele de deal si de munte. Maximele termice se vor incadra intre 25 si 37 de grade Celsius. In Dobrogea si Baragan gasim vreme frumoasa, cu cer curat.  Temperaturile continua sa creasca si la amiaza vom temperaturi caniculare in zona Calarasi. Se face mai cald si in Moldova sudica si in nordul Munteniei. Temperaturile vor ajunge pana la 32-33 de grade Celsius; dar acestea sunt valori masurate la umbra, asa ca in plin soare va fi mult mai cald. Atmosfera va fi insorita toata ziua.  In nordul Moldovei si in Bucovina urmeaza o zi frumoasa si mai calda decat cea de ieri. Seara in zonele mai inalte e posibil sa vina cateva averse.

Temperatura aerului va creste cu 5-6 grade fata de ieri. In nordul Transilvaniei si in Maramures, atmosfera va fi placuta pana spre seara si noaptea cand se vor strange norii si vor fi averse cu fulgere si vant mai intens. Maximele termice cresc cu 10 grade fata de ziua trecuta. Incalzirea vremii se va face simtita si in vestul tarii; dupa pranz va fi canicula si se vor atinge frecvent valori de 35 de grade Celsius. Disconfortul termic va fi ridicat. In orele serii apar norii de ploaie si vorbim tot despre averse cu tunete, fulgere, vint nervos si caderi de grindina.

In tinuturile centrale gasim mult soare, temperaturile continua sa creasca si va fi canicula. Seara creste instabilitatea si vor veni ploi zgomotoase. Vantul va creste in intensitate si pe spatii mici va fi grindina. Dupa pranz se vor inregistra pana la 35 de grade Celsius pe partea vestica. Sud-vestul tarii va avea vreme insorita si temperaturi in crestere. La amiaza se vor inregistra valori de 33-34 de grade Celsius.

In sudul tarii urmeaza o zi cu mult soare si temperaturi caniculare. Dupa pranz atmosfera va deveni sufocanta stresul termic va fi ridicat si se vor inregistra 37 de grade Celsius in Lunca Dunarii. In Bucuresti, astazi caldura devine insuportabila la orele pranzului iar aerul va fi greu de respirat. La umbra vor fi 36 de grade, cerul ramane senin si vantul va sufla slab. La mare, situatia este cu mult mai buna. Se incalzeste si aici, dar briza va adia placut. Pe plaja vor fi temperaturi cuprinse intre 25 si 28 de grade iar apa marii va avea 17-18 grade Celsius. La munte asteptam soare si vreme calda pana in aceasta seara. Mai tarziu vor veni averse, in special in masivele vestice si prin cele nordice.

PROGNOZA METEO PENTRU URMATOARELE TREI ZILE

Sambata prin vest, centru si nord, temperaturile mai scad putin. In Oltenia, Muntenia, Dobrogea si Moldova revine canicula. Seara, asteptam ploi torentiale in vest, centru, si nord.

Duminica, ploile se extind si se va racori aproape peste tot. Temperaturile scad si vor fi de la 23 de grade in Bucovina si la malul marii, la 34 de grade sudul Munteniei.

De luni revine aerul fierbinte. In vest, centru, sud si sud-est, stresul termic va fi foarte mare. Prin unele zone mai apar si averse, dar maximele vor fi ridicate.

sursa: stirileprotv.ro



Lasă un răspuns

Site creat de