Important, Social & Cultura, Timp liber

Cum a fost la a treia ediție Cluj Blues Fest (FOTO)

A treia ediție Cluj Blues Fest a pășit într-o nouă etapă, cea a unui festival îndrăzneț care duce muzica blues pe o scenă mai mare și către un public însetat atât de acorduri autentice de blues, cât și de entertainment. Pentru că acesta este cel mai potrivit mod de a descrie ediția din 2016 a festivalului, good music and good times.

O ediție a cărui line-up a fost conceput și inspirat de starea de emulație regăsită la originile bluesului, în perioada în care comunitățile de afro-americani depășeau granițe și bariere culturale prin intermediul muzicii și se simțeau bine împreună cântând, dansând și compunând muzică.

Timp de două seri, în Casa de Cultură au răsunat acorduri curate de blues, soul, funk, jazz, groove dar mai ales aplauze și ovații prelungite mult peste așteptări. Cele două seri de festival au strâns circa 1200 de iubitori de blues care au comunicat fantastic cu artiștii prezenți pe scenă!

Călin Cyfer Trio și Florin Giuglea Group au fost numele românești care au deschis cele 2 seri de festival. Soliștii fiecărui band, Călin Cyfer și Florin Giuglea, sunt adevărați maeștri ai chitării și voci cu timbru aparte, iar alături de ceilalți membrii ai bandurilor lor, s-au întrecut în solo-uri de chitară, tobe, bass sau clape, puternic aplaudate de public. N-a lipsit și un tribut emoționant dedicat de Călin Cyfer lui Ioan Gyuri Pascu, solo-ul lui Cyfer pentru un moment parcă a și oprit timpul.

Entertainerii festivalului au fost fără doar și poate Sir Waldo Weaters și Harriet Lewis! Doi afro-americani energici, muzicieni și show-meni desăvârșiți care au ridicat sală în picioare și le-au reamintit clujenilor prezenți cum se dansează și se aplaudă muzica bună. Sir Waldo Weathers, saxofonist și fost component al trupei legendarului James Brown, alături de bandul său Funk Circus a fost o apariție sepctaculoasă și-o reală călătorie muzicală înspre originile muzicii funk și soul.

Alături de el pe scenă au făcut senzație bassistul Andrew The Bullet, saxofonista Monique și invitatul surpriză al serii, Harriet Lewis.

Harriet a revenit pe scenă în a doua seară de festival, alături de nemții de la Gregor Hilden Band, împreună încheind festivalul într-o notă energică și emotivă. Precizia instrumentală germană și dinamismul vocal afro-american au vrăjit publicul.

Rareori un artist reușește să umple o scenă așa cum Harriet Lewis a făcut-o la Cluj! Artista mărturisește că atât de mult a încărcat-o plimbarea prin sală, și energia pe care a simțit-o în mijlocul publicului, încât, odată întoarsă pe scenă, a izbucnit în plâns la primele acorduri ale melodiei Amaizing Grace. Se simte o norocoasă că prin intermediul muzicii are parte de asemenea trăiri după 20 de ani petrecuți în armată și 3 luni în războiul din Golf. Clujenii au răsplătit-o cu prelungite ropote de aplauze, după o prestație greu de descris în cuvinte și au petrecut până târziu în noapte alături de ea la cele 2 jam sessionuri de la Charlie Pub.

Cluj Blues Fest trage cortina peste ediția a treia și promite să crească calitatea festivalului de la an la an, prin intermediul artiștilor invitați. Indiferent dacă edițiile viitoare vor aduce nume sonore, sau propuneri îndrăznețe cum a făcut-o anul acesta, festivalul va fi cu siguranță o întâlnire între muzica bună și public. Departe de a fi un simplu concert de blues, Cluj Blues Fest anul acesta s-a transformat într-o emoție muzicală!

Festival realizat cu sprijinul NTT DATA România, Charlie Pub, Primăriei şi Consiliului Local Cluj-Napoca, Casa de Cultură a Studenților.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Site creat de