Timp liber

Dupa concertul de la Casa Albă, Robert Glasper ajunge la București și Cluj

Robert Glasper

Pianistul american Robert Glasper  a concertat ieri la Casa Albă în cadrul evenimentului South by South Lawn, un festival de o zi ce a reunit creatori și inovatori din artă și tehnologie.

Robert Glasper și basistul Derrick Hodge au răspuns astfel invitației cunoscutului rapper Common, care împreună cu alți trei muzicieni a susținut la reședința președintelui Obama un concert din seria Tiny Desk Concerts organizată de National Public Radio, în care piesele interpretate au atins teme sensibile și actuale precum politica și injustiția socială.

Pe 16 septembrie artistul și-a lansat al zecelea  disc, ArtScience pe care îl va prezenta în București și Cluj Napoca alături de grupul său Robert Glasper Experiment, din care fac parte Derrick Hodge-bass, Mark Colenburg-tobe și Casey Benjamin – vocoder și saxofon

Robert Glasper a compus muzica și  aranjamentele instrumentale pentru filmul biografic Miles Ahead despre Miles Davis, artist care l-a influențat major.

Pianistul a colaborat cu mari nume ale showbiz-ului mondial: Erykah Badu, Snoop Dogg, Kendrick Lamar, Norah Jones, Stevie Wonder, John Scofield.

Câștigător a două premii Grammy, artistul va concerta în premieră în România pe 28 noiembrie în București la Sala Radio în cadrul seriei de concerte Jazz Night Out organizate de Twin Arts, și pe 29 noiembrie în Cluj în sala Auditorium Maximum, eveniment organizat de inițiatorii festivalului Jazz In The Park.

Program & Bilete 

 București: 28 noiembrie  2016, ora 20:00, Sala Radio. Accesul în sală se face începând cu ora 19:30. Biletele pentru acest eveniment costă 115, 135, 155 de lei, în funcție de categorie, și pot fi achiziţionate din reţeaua Eventim (magazinele Germanos, magazinele Carrefour, Orange Shop, Vodafone, librăriile Cărturești şi Humanitas, benzinăriile OMV) şi online pe www.eventim.ro.

Cluj-Napoca: 29 noiembrie 2016, ora 20:00, sala Auditorium Maximum. Accesul în sală se face începând cu ora 19.00. Biletele pot fi cumpărate cu 85, 110 și 135 de lei de pe eventim.ro și de pe biletmaster.ro

Detalii pe www.twinarts.ro, www.jazzinthepark.ro şi paginile de  Facebook Twin Arts, Jazz Night Out, Jazz in the Park.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Site creat de