Timp liber

Festivalul Filmului European ajunge pentru prima dată în Cluj-Napoca

Festivalul Filmului European

Festivalul Filmului European, aflat la a XX-a ediție, ajunge pentru prima dată la Cluj-Napoca, si este inclus în cea de a VI-a ediție a Zilelor Clujului.

Festivalul debutează cu o proiecție de excepție: una dintre cele mai recente versiuni ale lui Hamlet (Maxine Peake as Hamlet, Marea Britanie, 2015), o reinterpretare a clasicei piese a lui William Shakespeare, o versiune modernă de teatru filmat. Pelicula, oferită de Consiliul Britanic, face parte din secțiunea specială Shakespeare 400.

Între 20 și 22 mai, la Cinema Mărăști, se pot vedea șapte filme europene de referință. Toate cele trei filme din seara de duminică sunt premiate la multiple festivaluri de gen, iar patru din cele șapte producții nu rulează în cinematografele din România. Municipiul Cluj-Napoca a fost inclus în turneul edițiilor locale ale Festivalului pentru a marca participarea sa în competiția pentru desemnarea Capitalei Europene a Culturii 2021, unde concurează cu alte orașe din România: București, Baia Mare și Timișoara. Decizia cu privire la orașul câștigător va fi luată în luna septembrie.

Accesul la seara de gală se face pe bază de invitație, iar la celelalte proiecții intrarea la filme este gratuită. Programul spectacolelor este următorul:

Vineri 20 mai

19,30 Gala Hamlet — Margaret Williams, Sarah Frankcom / Marea Britanie /2015/ 184′

Sâmbătă 21 mai

15,00 Rico și Oskar. Umbrele misterioase-Neele Leana Vollmar /Germania / 2014/ 97′ (film pentru copii)

18,30 Conversația angelică — Derek Jarman/ Marea Britanie /1985 /78′ (film prezentat în sectiunea Shaekespeare 400)

20,30 Trei amintiri din tinerețe — Arnaud Desplechin / Franța /2015/ 123′

Duminică 22 mai

17,00 Mustang — Deniz Gamze Ergüven/ Franta, Germania, Turcia, Qatar /2015/ 97′ (câștigător al premiului LUX oferit de Parlamentul European)

19,00 Ma ma — Julio Medem / Spania, Franța /2015/ 110′

21,00 Trupul — Małgorzata Szumowska/ Polonia/ 2015/ 89′ (câștigător al Ursului de Argint pentru cea mai bună regie, Berlinale 2015)

Anca Damian, ambasadorul onorific al Festivalului din acest an, a realizat spotul de promovare a Festivalului, care poate fi vizionat și pe website-ul oficial al Festivalului, www.ffe.ro

Cu sprijinul Programului CinED (realizat de Institutul Francez, Societatea Culturală NexT și Asociația Culturală Macondo), am inclus pentru sâmbătă, 21 mai, la ora 12:00, la cinema Mărăști, o proiectie pentru elevi de liceu si de gimnaziu cu filmul Pierrot Nebunul/ Pierrot Le Fou (Franta, 1965), în regia de Jean-Luc Godard, 110′.

Cea de a douăzecea ediție a Festivalului este organizată de Institutul Cultural Român, împreună cu Reprezentanța Comisiei Europene în România, Uniunea Cineaștilor din România și Arhiva Națională de Filme, cu sprijinul ambasadelor și centrelor culturale ale țărilor europene, sub egida EUNIC București.

Ediția de la Cluj-Napoca a beneficiat de sprijinul Primăriei Municipiului si al Asociatiei Cluj-Napoca 2021 Capitală Culturală Europeană.

Lasă un răspuns

Site creat de