Social & Cultura

Lorand Soares Szasz şi Brian Tracy au publicat o carte despre succesul “made in Romania”

Lorand Soares Szasz

Trainerul român Lorand Soares-Szasz a publicat, împreună cu unul dintre cei mai cunoscuţi antreprenori şi traineri din lume, Brian Tracy, cartea “Drumul tău către succes”, care cuprinde 12 paşi pragmatici pentru o viaţă împlinită, adaptată la specificul psihosocial al publicului român.

Lucrarea, publicată la Editura Publica, reprezintă o sinteză a zeci de ani de experienţă la cel mai înalt nivel acumulată de antreprenorul canadian Brian Tracy în toată lumea, combinată cu pragmatismul și aplicabilitatea la mentalitatea și condițiile din România, venite din partea lui Loránd Soares Szász.

Am 33 de ani şi abia acum cred că am înțeles cu adevarăt că drumul către succes e diferit pentru fiecare dintre noi. Am înțeles că “americănismele” nu funcționează într-o comunitate ieșită dintr-un aspru comunism, în care să taci și să te supui era varianta corectă de a trai. “Drumul tău către succes” este o carte pentru fiecare dintre noi, atât pentru cei care am învățat să tăcem când am fi spus ce credem, cât şi pentru cei care am învățat că cerul e întotdeauna albastru și iarba verde, că o greșeala te izolează sau că un loc de muncă bine plătit, stabil și cochet e tot ce ți-ai putea dori. Este un ghid pentru cei care nu acceptă ceea ce societatea le ofera ca fiind “corect”, ci vor să încerce pe propria piele, vor să gândească trăznit, să traiască fără teama de eșec pentru că înțeleg că eșecul este parte din lecția vieții”, a declarat Lorand Soares Szasz.

Sunt foarte fericit că am putut să scriu această carte cu prietenul meu, Lorand. Mi-am concentrat cele mai bune cunoștințe în această carte, iar Lorand a venit cu abordarea lui practică asupra pieței românești pentru a o face mai folositoare„, spune Brian Tracy.

La lansarea cărții, din 20 aprilie 2016, au vorbit Bogdan Ungureanu, director executiv al Editurii Publica și Andreea Pistrițu Managing Partner al agenției ArboMedia. “Autorii vorbesc cu o sinceritate fantastică despre greșelile pe care le-au facut și cu o modestie care trădează drumul greu pe care l-au parcurs ca să ajungă aici”, a spus și Andreea Pistrițiu.

Parteneriatul dintre Lorand Soares Szasz și Brian Tracy continuă şi pe viitor, Brian urmând să vină în România, la invitația lui Lorand, pentru a susține un mini-MBA de business.

Loránd Soares Szász este unul dintre cei mai apreciați traineri români – a fost desemnat, de două ori consecutiv, cel mai bun speaker din România în cadrul Business Days. Loránd inspiră mii de oameni în fiecare lună la seminariile și workshopurile sale, dar și online, pe Facebook și pe blog, în cadrul unei comunități de peste 190 000 de membri.

Brian Tracy este președinte și CEO al Brian Tracy Internațional, o companie specializată în trainingul și dezvoltarea indivizilor și a companiilor. A oferit consultanță unui număr de peste 1000 de companii  și, în calitate de speaker și leader de seminarii, vorbește anual unui număr de peste 250 000 de oameni. Este autorul a multor bestselleruri traduse în 42 de limbi de circulație internațională.



Lasă un răspuns

Site creat de