Timp liber, Important

Peste 200 de persoane au participat la un eveniment în premieră: Retro Party în Tramvai la Cluj-Napoca

retro party tramvai1

Vineri seară  a avut loc petrecerea de promovare a evenimentului „We Love Retro” – cel mai mare Retro Party Live al anului din România, care va avea loc în data de 16 și 17 iunie la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. Petrecerea de ieri de la Cluj-Napoca a fost marcată de două premiere: primul retro party într-un tramvai din România şi primul party într-un tramvai nou (Swing).

Evenimentul a strâns peste 200 de persoane, de toate vârstele, de la copii la seniori, participanții dansând întreaga călătorie pe cea mai frumoasă muzică a anilor ’80 şi ’90. Retro-tramvaiul putea fi „găsit” în oricare din stațiile liniei 101, în intervalul orar 20:00 – 23:00, intrarea făcându-se pe baza biletului sau abonamentului CTP. Un obiectiv secundar al acestui eveniment este susținerea mersului cu mijloacele de transport în comun, în detrimentul transportului cu mașina. Retro-party-ul a fost realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca și CTP.

We Love Retro, cel mai mare party retro din România, aduce la Cluj, artiștii care au definit muzica anilor ’80 și ’90. Pe 16 și 17 iunie 2016 generația celor de 25-45 de ani va avea ocazia să vadă artiști precum Bonnie Tyler, Smokie, E-Type, Mr. President, Dr. Alban, și No Mercy.

Un festival care a crescut de la an la an, Transylvania Music Event este unul din cele 10 evenimente prioritare ale municipiului Cluj-Napoca și susține candidatura orașului la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021, după succesul titlului de Capitală Europeană a Tineretului în 2015. Evenimentul va avea loc în Sala Polivalentă a municipiului Cluj-Napoca și va folosi din plin arhitectură și designul spațiului, care îl va completa cu decoruri tematice WE LOVE RETRO.



Lasă un răspuns

Site creat de