Din Zona

Prefectul judeţului Cluj nu a emis acordul pentru declararea stării de alertă in Floreşti

Prefectul judeţului Cluj a transmis astăzi, 26 iulie răspunsul către Primăria Floreşti referitor la acordul cu privire la declararea stării de alertă.

Astfel, precizăm că Prefectul judeţului Cluj  nu a emis acordul pentru declararea stării de alertă pe raza unităţii administrativ teritoriale Floreşti, judeţul Cluj din următoarele considerente:

  1. Din adresa transmisă de Primăria Floreşti nu rezultă concret tipul de risc avut în vedere dintre cele menţionate la art.2 lit.j din OUG nr.21/2004
  2. Nu ne-a fost comunicată Hotărârea Comitetului local pentru situaţii de urgenţă privind declararea stării de alertă pe raza comunei Floreşti, judeţul Cluj cuprinzând toate cele 4 elemente obligatorii, prevăzute la art.4 aliniatul 5 din OUG nr.21/2001 respectiv:
  3. a) baza legală;
  4. b) perioada de aplicare;
  5. c) măsurile dispuse;
  6. d) obligaţiile cetăţenilor şi ale operatorilor economici în ceea ce priveşte participarea la activităţi în folosul comunităţilor locale.

De asemenea, potrivit art. 2 lit.f din OUG nr 21/2004 – privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, starea de alertă  se declară în condiţiile OUG nr.21/2004 şi se referă la punerea de îndată în aplicare a planurilor de acţiuni şi măsuri de prevenire, avertizare a populaţiei, limitare şi înlăturare a consecinţelor unei situaţii de urgenţă .

În ceea ce priveşte competenţa de declarare a stării de alertă la nivelul unităţiilor administrativ teritoriale, aceasta îi revine comitetului local pentru situaţii de urgenţă cu acordul Prefectului judeţului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Site creat de