Din Oras

5.400 de tigari, depistate in tren de politisti

Circa 5.400 de ţigarete, transportate cu trenul pentru a fi comercializate în judeţul Timiş, au fost depistate de poliţiştii clujeni în urma unei acţiuni pentru combaterea ilegalităţilor comise în mijloacele de transport în comun.

 Poliţiştii din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Cluj au acţionat pe trenul care circula pe relaţia Iaşi – Timişoara Nord pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, săvârşite în mijlocul de transport în comun.

În acest context, au depistat un bărbat, din comuna Săcel, judeţul Maramureş, care deţinea şi transporta cu trenul aproximativ 30 de cartuşe, pentru a le comercializa pe raza judeţului Timiş. Cu privire la acestea există indicii că proveneau din Ucraina şi ar fi fost introduse ilegal pe teritoriul României.

Cele aproximativ 5.400 de ţigarete, în valoare de aproximativ 3.000 de lei, au fost ridicate în vederea luării măsurilor legale.

În cauză se efectuează cercetări pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, faptă prevăzută şi pedepsită de Legea 86/2006.



Lasă un răspuns

Site creat de