UNTOLD caută voluntari pentru festivalul din vară de la Cluj. Cine poate aplica și ce condiții trebuie respectate
Universul UNTOLD intră într-o nouă etapă în 2026, odată cu lansarea UNTOLD ONE, iar organizatorii au deschis recrutările pentru programul de voluntariat dedicat ediției viitoare a festivalului.
După 10 ediții construite alături de mii de voluntari, organizatorii caută persoane care vor să facă parte din culisele festivalului și să contribuie la desfășurarea activităților din cadrul UNTOLD 2026. Programul se adresează celor care își doresc să participe la organizarea evenimentului, să cunoască oameni noi și să trăiască experiența festivalului din interior.
„Dacă îți dorești să faci parte din culisele unuia dintre cele mai spectaculoase festivaluri din lume, să cunoști oameni noi, să trăiești experiențe unice și să contribui la crearea unor amintiri de neuitat, locul tău este în echipa de voluntari UNTOLD 2026.”
Condițiile de participare pentru voluntarii UNTOLD 2026
Programul de voluntariat UNTOLD 2026 este destinat persoanelor cu vârste între 16 și 35 de ani. Potrivit informațiilor transmise de organizatori, aplicanții trebuie să fi împlinit vârsta de 16 ani până la data de 03.08.2026.
Programul se adresează exclusiv cetățenilor români, conform prevederilor aflate în vigoare în acest moment.
Organizatorii precizează că repartizarea voluntarilor în departamente va fi realizată atât în funcție de dorințele și abilitățile aplicanților, cât și în funcție de necesitățile fiecărui departament implicat în organizarea festivalului.
Cum se va face comunicarea cu voluntarii în perioada de selecție
Toată comunicarea dintre organizatori și voluntari în etapa de selecție și repartizare va fi realizată exclusiv prin email. Din acest motiv, organizatorii le recomandă celor care aplică să completeze cu atenție adresa de email în formularul de înscriere.
Pentru întrebări sau nelămuriri, voluntarii pot contacta echipa la adresa volunteers@untold.com.
Cazarea și transportul nu sunt asigurate de organizatori
Organizatorii au transmis că transportul și cazarea nu vor fi asigurate pentru voluntarii înscriși în programul UNTOLD 2026.
În același timp, activitatea voluntarilor va începe în funcție de departamentul în care vor fi repartizați. Primul departament își va începe activitatea cu o săptămână înainte de festival, iar celelalte departamente se vor alătura treptat până în prima zi a evenimentului.
Training obligatoriu înainte de începerea activității la festival
Prima zi de activitate pentru voluntarii selectați va include trainingul, semnarea documentelor și instructajul tehnic specific departamentului în care au fost repartizați.
Programul de lucru va include ture de 6 sau 8 ore. Organizatorii precizează că persoanele cu vârsta sub 18 ani nu vor putea participa în turele de noapte.
În afara programului de voluntariat, participanții vor avea posibilitatea să se bucure de activitățile și experiențele oferite în cadrul festivalului.
„Aici, fiecare zâmbet contează, fiecare experiență devine o poveste, iar fiecare voluntar lasă o parte din energia sa în universul UNTOLD.”
