De Vazut, Din Zona

Cărţi vechi şi obiecte din argint, confiscate de poliţişti la târgul de la Negreni – FOTO

În perioada desfășurării târgului tradițional de toamnă din comuna Negreni, polițiștii au acționat pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică. Astfel, târgul s-a desfășurat în bune condiții, prezența polițiștilor descurajând faptele antisociale.

În perioada 9 – 11 octombrie a.c., polițiștii au acționat cu efective suplimentare pentru prevenirea și descurajarea oricăror evenimente care ar fi putut afecta buna desfășurare a târgului tradițional de toamnă.

Polițiștii de prevenire a criminalității au acționat pe toată perioada desfășurării târgului, derulând activități de prevenire şi informare a participanţilor, pentru a nu se înregistra evenimente rutiere, furturi din auto, din buzunare, ori alte fapte antisociale.

De asemenea, pentru fluidizarea circulației și prevenirea accidentelor de circulație, polițiștii rutieri au fost prezenți pe principalele tronsoane de drum din zona târgului.

Polițiștii de ordine publică au desfășurat activități de patrulare pentru prevenirea și combaterea infracționalității stradale, a comerțului ilicit, iar cei de investigare a criminalității economice au acționat pentru combaterea evaziunii fiscale.

În acțiune au fost angrenați și polițiști de investigații criminale care au urmărit identificarea unor bunuri susceptibile a face parte din patrimoniul cultural național.

Astfel, în cadrul târgului au fost identificate 17 obiecte din argint, în valoare de circa 7.000 de lei, susceptibile de clasare în categoria juridică Tezaur a patrimoniului naţional. Acestea erau expuse spre vânzare de către un bărbat din județul Timiș.

În urma verificărilor, s-a stabilit că cele 17 obiecte din argint, de circa 1.200 de grame, datează din secolul al XIX-lea. Acestea au fost indisponibilizate și predate instituțiilor abilitate în vederea expertizării.

De asemenea, polițiștii au ridicat și indisponibilizat în vederea expertizării 48 de cărți vechi, în latină și germană, majoritatea datate înainte de anul 1800.

Cărțile, a căror proveniență nu a putut fi justificată, erau expuse în vederea înstrăinării, contra unor sume cuprinse între 50 – 60 euro/bucata, de către un bărbat din județul Satu Mare.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea exactă a provenienței bunurilor indisponibilizate și luarea măsurilor ce se impun.



Lasă un răspuns

Site creat de