Finala Campionatului Național Universitar de Fotbal se joacă la Cluj
Universitatea Babeș-Bolyai va găzdui, în perioada 27-29 aprilie, Turneul Final al Campionatului Național Universitar de Fotbal, ediția 2015-2016. Turneul va …
Universitatea Babeș-Bolyai va găzdui, în perioada 27-29 aprilie, Turneul Final al Campionatului Național Universitar de Fotbal, ediția 2015-2016. Turneul va …
Dosarele de candidatură ale PNL Florești pentru Consiliul Local și funcția de primar al comunei Florești au fost depuse astăzi …
Publicul ELECTRIC CASTLE câștigă, anul acesta, o zi în plus de distracție pe domeniul Castelului Bánffy, prin „Ziua Zero”. Va …
MOL România și Fundația pentru Comunitate au acordat a șasea oară Premiile Mentor pentru Excelență în Educație unui număr de …
Zeci de reprezentații artistice vor avea loc sâmbătă, 23 aprilie, la Cluj-Napoca, în cadrul Jazz in the Street: e vorba …
În această primăvară (21-24 mai), Cluj-Napoca va fi locul de întâlnire pentru liderii din zona IT și a tehnologiei. Motivul …
Observăm din multe surse că stresul e un lucru rău, că ne poate afecta negativ starea de spirit şi că, …
Una dintre cele mai apreciate artiste de jazz din Franța va cânta în cadrul Jazz in the Park, festival care …
Cred că sunt Extraterestru, Bass Turbat, Dj Wiz, Dubase și mulți alții s-au alăturat lineup-ului de anul acesta la MOX …
Ești pregătit pentru cel mai mare Retro Party Live din România al anului? A opta ediție Transylvania Music Event aduce …