Călătorește, Învață și Crează Conexiuni cu AIESEC Cluj: Recrutări de Toamnă
Hei, ai auzit? Cea mai mare organizație de tineri la nivel internațional a început recrutările de toamnă. Ce este AIESEC? …
Principala categorie sau secţiune a site-ului de ştiri o reprezintă „Studenţie Cluj”.
Deoarece ziarul online se adresează tinerilor din Cluj-Napoca, a fost esenţială crearea unei astfel de rubrici dedicate strict studenţiei şi vieţii studenţeşti din Cluj-Napoca. În cadrul acestei rubrici sunt tratate informaţii şi subiecte legate de activitatea academică, cât şi legate de modalităţile privind petrecerea timpului liber. Astfel, pe partea academică site-ul promovează evenimente, congrese, conferinţe, reuniuni, întruniri, şedinţe s.a.m.d. din cadrul tuturor universităţilor din Cluj-Napoca: Universitatea Babes-Bolyai, Universitatea Tehnică, Universitatea de Medicină şi Farmacie, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, Universitatea de Artă şi Design, Academia de Muzică “Gheorghe Dima”, Universitatea Sapientia, Universitatea “Avram Iancu”, Universitatea “Bogdan Vodă” şi Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir”.
Pe lângă aspectul academic tratat cu mare atenţie, redacţia cluju.ro şi-a propus să fie şi o sursă de informare pentru studenţii din Cluj-Napoca privind modalităţile de petrecere a timpului liber. Astfel, pe site-ul www.cluju.ro sunt publicate informaţii privind cele mai importante evenimente din Cluj-Napoca relevante, bineînţeles, pentru acest gen de public.
Hei, ai auzit? Cea mai mare organizație de tineri la nivel internațional a început recrutările de toamnă. Ce este AIESEC? …
Astăzi, 14 septembrie 2023, un moment istoric pentru dezvoltarea cercetării, inovării și tehnologiei a avut loc la Cluj-Napoca: semnarea contractului …
Studenții Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FESEGA) din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) au urcat din nou …
Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca organizează o nouă sesiune de admitere, la Cluj-Napoca și Baia Mare. …
Prețul chiriilor este în creștere, la fel și cererea odată cu apropierea începutul anului universitar. Un apartament cu două camere …
AIESEC, cea mai mare organizație internațională de tineret, deschide uși către experiențe multiculturale prin intermediul programelor sale de schimb de …
Pentru prima dată din 2017 încoace, România nu mai este prezentă prin nicio universitate în Academic Ranking of World Universities …
Cluj-Napoca rămâne și în anul 2023 cel mai bun oraș studențesc al României, conform clasamentului QS al celor mai bune …
Examenul de admitere la studiile de licență la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca a avut loc duminică, …
Consorțiul integrat pentru învățământ dual (CIID), finanțat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) și cu Universitatea de Științe …