Din Oras, Important

Ce îi deranjează pe clujeni? Cele mai neobișnuite sesizări făcute la Primăria Cluj-Napoca

cluj

My Cluj este aplicația lansată de către Primăria Cluj-Napoca prin intermediul căreia se  pot face sesizări de încălcări sau probleme în oraș.

La câteva luni de la lansare, reclamațiile nu au întârziat să apară. Dintre toate categoriile, cele mai solicitate sunt cele ce vizează transportul public și parcarea neregulamentară.

Totuși, printre sutele de reclamații, câteva sunt într-adevăr neobișnuite. Începând de la biserici și terminând cu animale sau păsări, clujenii sunt deranjați și astfel, nu ezită să apeleze către autorități pentru a li se face dreptate.

Vă prezentăm o listă de probleme care le au clujenii, pentru a afla cât de diverse pot fi acestea:

  • Bună, eu locuiesc peste drum de Biserica Sfântul Apostol Andrei. Are boxe în curte iar in fiecare duminică eu sunt nevoit să ascult muzica bisericiească, liturghie , etc desi eu nu sunt religios. Imi place să îmi petrec duminica în liniște în curte împreună cu familia și cele doua animale de companie pe care le avem, nu să ascult poveștile și cântările bisericești. Nu înteleg de ce este nevoie de boxe în curte având în vedere că toți participanții încap în biserică. La fel cum nici eu nu pun muzică in timpul slujbelor lor sa îi deranjez sau nu pun muzica chiar deloc din respect pentru vecinii mei, nu inteleg de ce ei au dreptul sa deranjeze linștea publică (sau poate nu au aproabare). Aștept rezolvarea acestei probleme. Multumesc .
  • Bună, nu înțeleg de ce nu există aer condiționat în stații?
  • Bună ziua! Locuiesc în cel mai turistic oraș din țară dar nu mă gândeam că o să am parte de o asemenea ”exotică”. În fiecare dimineață, la ora 4:20, mă tezește o alarmă vie, un cocoș! Am vorbit cu proprietarii dar nu vor sub nicio formă să-și sacrifice pasărea. Vara este insuportabil să dormim cu geamurile închise, vă imaginați. Vă rog, faceți ceva cu cocoșul. Reclamația mea este susținută de toți vecinii.
  • Familia X de pe Aurel Suciu  nu a scăpat de găini și nu a demolat cotețul de găini, așa cum și-a luat angajamentul că o vor face în termen de 30 de zile. Vă rog să luați măsuri, găinile fac galagie și multă mizerie. Mulțumesc.
  • De cateva zile, o șatră de romi s-a stabilit în parc și fac gălăgie mare noapte târziu și dimineața devreme, ascultă muzică dată tare și urlă. Vă rog să trimiteți un echipaj de poliție ca să îi alunge din această zonă deoarece prezența lor aici nu este deloc plăcută.
  • Deja e a doua zi de când durează o nuntă de țigani! Nu mai putem de gălăgie și dezordine. Si-au întins mese în stradă. Vă rog să luați măsuri.
  • Zilnic prin această zonă a Bd. Muncii trec mașini care duc cadavre de animale, probabil către Pata Rât. Mirosul făcut de acestea după ce trec e pestilential si mai ales pe căldurile astea e insuportabil. Vă rog să luați măsuri pentru a se elimina aceasta sursă de infecție. Mulțumesc
  • Nu îmi aduc aminte să mai fi văzut în UE un aeroport în care să se întâmple lucrurile care se întâmplă în Cluj : taximetriști-rechini care abia așteaptă un turist neștiutor pe care să-l jecmănească la sânge, taximetre cu tarife diferite, nicio mașină disponibilă când sosește către un avion. De ce se întâmplă aceste lucruri nu cred ca este un mare secret, cu siguranță însă că ar trebui să ne fie rușine că am ajuns în această situație. Aeroportul București este chiar civilizat și ne-a luat-o demult înainte, și se pare că nimeni nu este dispus să facă nimic pentru a ieși din această situație care durează deja de ani buni.
  • Până acum dacă veneam cu soția, care e gravidă, la spital, puteam să parchez în fața clinicii, ceea ce era chiar bine, având în vedere că eram cu o femeie gravidă. Acum unde ar trebui să parchez? Țineți cont că e vorba de o femeie gravidă și vă rog să țineți cont că unele doamne au probleme cu sarcina și nu pot umbla 200-300 de metrisau nu știu câți metri 🙂
  • La intersecția Napoca-Universității semaforul pentru pietoni are timpul foarte mare. Pentru a nu mai fi blocată dimineața sau la orele de vârf ar fi necesară reducerea timpului …

Dacă aveți probleme similare sau de orice altă natură socială, nu ezitați să trimiteți o sesizare autorităților sau sa ne transmiteti noua pe contact@cluju.ro.

*Din motive de etică, am eliminat adresele și numele personaleor care au făcut reclamația.


Articol realizat de Iuliana Popa

My Cluj – aplicația Primăriei Cluj-Napoca pentru sesizări



3 Comments

  1. De cand e neobisnuit sa ceri sa nu te deranjeze cineva duminica dimineata?
    Ii dau dreptate omului. Biserica ar trebui sa-si puna pofta-n cui. Daca eu dau muzica la maximum vine politia sa ma amendeze pentru deranjarea ordinii publice. Biserica nu trebuie sa respecte legea? Nu e de ajuns ca oricum nu sunt impozitate si fac un car de bani?

  2. cate din sesizarile facute au fost tratate cu succes? oameni nu cer imposibilul, inafara de doamna cu culoarea de par blond deschis care ne intreaba de ce e cald in statie

Dă-i un răspuns lui PetruAnulează răspunsul

Site creat de