Social & Cultura

O clujeanca bolnava de cancer, in ultima faza, are nevoie de bani ca sa se intoarca acasa din Irlanda

Raluca Groza este numele unei tinere din Gherla, de 33 de ani, care are o fetiță de 5 anișori.

În urmă cu cinci ani, la scurtă vreme de la nașterea fetiței, după un control medical, tânăra soție și mămică a fost diagnosticată cu necruțătoarea boală, cancer la colon în faza a IV-a, cu metastaze.

De atunci, au urmat numeroase operații, cu costuri mari, care i-au prelungit viața, dar în cele din urmă n-au reușit să-i vindece boala.

Pentru a face față cheltuielilor cu operațiile și tratamentul specific bolii, împreună cu soțul și fetița au luat drumul pribegiei spre Irlanda.

Acolo, departe de casă, soțul Ralucăi și familia au făcut eforturi considerabile și i-au asigurat tot tratamentul corespunzător.

Din nefericire, cancerul nu s-a vindecat ci a continuat să-i macine organismul. În prezent, Raluca se află într-o clinică de îngrijiri paliative din Irlanda, așteptând, cu credință în Dumnezeu, sfârșitul ei pământesc.
Ca un testament lăsat celor dragi și-ar dori să fie înmormântată, creștinește, în cimitirul sătesc din Iclod, judetul Cluj, lângă locul de veci al bunicului ei drag, trecut și el la Domnul. Însă, pentru aceasta, familia trebuie să adune suma de 4000 Euro, bani care să asigure transportul din Irlanda în România, iar în acest moment nu dispun de această sumă.

Protopopiatul Ortodox Gherla, cu sprijinul preoţilor din oraş va organiza duminică 5 iulie, după Sfânta Liturghie,colectă în toate cele patru parohii ortodoxe, precum şi la Mănăstirea Nicula, oferind astfel familiei posibilitatea de a-i îndeplini tinerei ultima dorinţă.

Cei dispuşi să dea o mână de ajutor, se pot adresa şi Biroului de Asistenţă Socială al Protopopiatului aflat pe strada Bobâlna, nr. 53B. Cont în lei, Protopopiatul Ortodox Gherla: RO54BTRL05201205HOO683XX Banca Transilvania. Un mic ajutor de la mulți credincioși poate să aducă mângâiere greu încercatei familii și să le ofere sprijin la nevoia care, dincolo de suferința pierderii celei dragi, îi frământă și îi copleșește.



0 Comments

Lasă un răspuns

Site creat de