Cinematografia chineză ajunge pentru prima dată la TIFF
Enigmatică, temerară și marcată de referințe spirituale și simboluri mistice, cinematografia chineză ajunge pentru prima dată în prim planul unei …
Enigmatică, temerară și marcată de referințe spirituale și simboluri mistice, cinematografia chineză ajunge pentru prima dată în prim planul unei …
Extinderea Parcului Etnografic, cel mai mare din țară, vizează o suprafață de peste 42 de hectare, cu o investiție de 10 milioane de euro, în care sunt incluse și poiana, respectiv Pădurea Hoia
Aproape 5.000 de euro au rezultat în urma Balului de Caritate Bastion 15, organizat săptămâna trecută de tinerii membri ai Clubului Leo Cluj-Napoca Bastion
Street FOOD Festival, festivalul care a adus aromele interesante și preparatele apetisante aproape de gurmanzi și pofticioși, dă startul evenimentelor și anul acesta
De Ziua Internațională a Cărții, cei care au la ei o carte, intră gratuit, pentru al șaselea an consecutiv, în Grădina Botanică “Alexandru Borza” Cluj-Napoca
Povești trăsnite, personaje bizare, o proiecție-maraton și invitați speciali vor poposi pe 1 și 2 iunie la Bonțida, în Weekend la Castel
Agenția Open deschide porțile primei școli gratuite de DJ din România
Clujenii iubitori de sport şi lectură în aer liber vor putea îmbina, din această săptămână, cele două activităţi în Parcul Sportiv Universitar „Iuliu Haţieganu” al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca
Joi, în data de 18 aprilie, tinerii din Cluj sunt invitați să participe la o sesiune de dezbateri electorale, alături de candidații la Alegerile Europarlamentare din 26 mai
Primăria Cluj-Napoca anunță desfășurarea ediției a IX-a a Zilelor Clujului în perioada 27-30 septembrie 2019
Până pe 19 aprilie se desfăşoară la Cluj Napoca campania „Donează sânge! Fii erou!”
În 2019, Techsylvania pregătește o ediție-eveniment care redefinește conceputul conferințelor de tehnologie din Europa de Est
În perioada 10-14 aprilie are loc în Cluj-Napoca a XVII-a ediție a Congresului Național al Studenților Farmaciști din România
Loredana, Alternosfera, Șuie Paparude și CTC vor da startul oficial al programului de pe scena principală în fiecare zi a festivalului Electric Castle 2019
Construirea unei tinute vestimentare incepe intotdeauna de la pantofi
Inainte de a lua parte la un eveniment in familie sau la o reuniune importanta, femeile se gandesc cu ce se vor imbraca
Un apartament închiriat poate fi o soluție locativă extrem de avantajoasă în perioada studenției sau atunci când nu dorești încă …
Lady Today, Business Lady Tomorrow reprezintă deja o tradiție în rândul evenimentelor organizate de echipa Business Ladies Club
Târgul de Cariere Cluj are loc în 26 și 27 martie la BT Arena, între orele 11-18:00 în ambele zile
Teatrul Național din Cluj-Napoca împlineşte 100 de ani de existenţă