Social & Cultura, Important

PORTRET. Imortalizarea vulnerabilităţii şi eternitatea efemerităţii prin ruine

portret

Studentă la master, Manuela Ghenghea este o tânără în vârstă de 22 de ani, din Topliţa, ce promovează artele vizuale. Aceasta  studiază la Facultatea de Arte şi Design din Cluj Napoca, secţia foto video, iar în paralel, lucra la un studio, ca şi video editor.

Descoperirea pasiunii

Schiţând un zâmbet pe buze, puţin amuzată dar entuziasmată , a început să povestească  de unde a pornit pasiunea pentru fotografie: ”Când eram super mică, începând cu clasa a5 a, bunicul meu mi-a dat un aparat pe film şi mergeam foarte mult în excursii cu şcoala. Îmi dădea 2, 3 filme pe care le foloseam complet. Eram atât de entuziasmată de chestia asta încât făceam fotografii la tot. La copaci, la clădiri, la toate detaliile astea nesemnificative care parcă nu însemnau nimic pentru mine atunci, dar îmi plăcea să apăs pe butonul apărutului. Când mergeam la developat îmi dădeam seama că nu ieşea nimic relevant. Aveam poze cu colegii mei sau cu mine sau cu profesorii. Cu tot felul de lucruri.

De asemenea, cu toate că bunicul său a îndemnat-o în acest domeniu, această pasiune nu se opreşte doar la cei doi, tatăl Manuelei având, într-o perioadă, aceeaşi dorinţă de a imortaliza momente: ”Şi tata a cochetat un timp cu fotografia. Şi el lucra pe film, îi plăcea să lucreze pe film şi să developeze. Îmi povestea că şi-a făcut laborator de developat în baie. Bloca uşa şi punea perdele pe geam ca să nu între lumina deloc. ” , spuse puţin mândră de faptul că tatăl ei îi împărtăşea pasiunea.

Alegerea hobby-ului ca şi mod de viaţă

Cu toate că şi-a descoperit dorinţă de a face fotografii tot restul vieţii, încă de la o vârstă fragedă, prima ei opţiune în alegerea facultăţii a fost alta, privind până atunci fotografia ca un hobby : ”Când eram la liceu mereu mi-am dorit să dau la litere. Vedeam fotografia ca pe un hobby şi niciodată nu m-am gândit că aş putea să dau defapt la facultatea de fotografie. Tot timpul mi-am dorit să dau la litere dar mi-am dat seama în clasa a12-a că nu o să fac asta,  pentru că ar fi o pierdere de timp şi ar trebui să îmi urmez visul .

portret 2

Primul vernisaj cu lucrări personale

Prima ei expoziţie personală s-a ţinut la Galeria Şoimii Patriei:

Eu nu am avut expoziţia asta deoarece lucram la studio, am avut expoziţia datorită proiectelor mele personale şi cu ajutorul unei profesoare de la facultate, care colaborează cu Galeria Şoimii Patriei. Am o grămadă de proiecte personale şi fac asta din plăcere. La proiectele mele personale ţin cel mai mult. Asta a fost cea de a doua mea expoziţie. Galeria Şoimii Patriei caută artişti care să expună în cadrul galeriei lor. Ei promovează cumva tinerii artişti, şi atunci când un artist este descoperit la început de drum, îl ajută cumva să crească. O primă expoziţie am avut-o la terminarea licenţei, dar atunci a fost o expoziţie colectivă cu lucrările de diplomă ale fiecărui student.

Pregătirea şi desfăşurarea evenimentului

Amintindu-şi de sentimentele ce o tulburau de dinaintea începerii evenimentului, puţin extaziată că totul a avut o întorsătură bună, povesteşte cum a pregătit evenimentul:

Eu m-am temut foarte tare că nu o să vină lume la expoziţie şi am fost surprinsă să văd că defapt a fost lume. Am fost panicată pentru că în ziua vernisajului a trebuit să merg să-mi panotez lucrările şi mi-am dat seama că nu erau cuie. Nu era nici un sistem prin care puteam să-mi prind lucrările. Aveam foarte puţin timp, nu aveam oameni care să mă ajute pentru că toată lumea era ocupată. Eram singură la subsolul Muzeului de Artă. Mi-am sunat nişte prietene, a venit şi profesoara şi am elaborat ceva sistem ciudat cu sârmă şi cuie găsite printre cărămizi. Cumva am reuşit să-mi  prind lucrările şi să le fac să stea. Era umiditate mare. Iniţial mă gândeam să le fac pe pânză, dar până la urmă le-am printat pe hârtie foto şi le-am înrămat în sticlă. M-am bucurat că am avut şansa să expun acolo. Am avut în jur de 20 de lucrări.

portret 3

Vocea pozelor

Mie îmi place să exprim vulnerabilitate şi sentimentul de mister. Îmi place să las la interpretarea fiecărui privitor. Toate fotografiile mele au un personaj. Mi se pare că poţi sau nu poţi să empatizezi cu personajul

Între fiinţă, natură şi timp

Proiectul ei se numeşte “Ruines of Self”, şi e o combinaţie dintre un proiect de licenţă, atunci începând să fotografieze nuduri, şi un proiect personal:

Proiectul vorbeşte cumva despre legătura dintre natură şi om. Fiinţa umană în momentul în care este dezbrăcată exprimă vulnerabilitate. Am vrut să mă bazez pe ideea că timpul îşi lasă amprentă şi că omul face cumva parte din tranziţia asta a timpului sau a lucrurilor, toate fiind trecătoare. Îmi place cumva legătura asta dintre om şi ruine. Omul e un personaj trecător şi tot ce rămâne e o formă, o umbră, o ruină, dar îşi lasă amprentă, ca şi timpul. Percepeam nudul ca fiind un lucru comun, dar nu l-am văzut niciodată ca fiind ceva care mă caracterizează sau cu care aş putea să îmi spun povestea. Personajele din fotografiile mele sunt aşezate în nişte poziţii atipice, nu li se vede faţa, nu li se văd părţi intime. Se văd detalii precum coloana sau coastele. Vreau să continui proiectul ăsta. Ţin foarte mult la el.

Cu toate că postul ei de muncă se baza mai mult pe editare video, înafara acestuia prefera să se axeze mai mult pe ceea ce o caracterizează cel mai bine, adică pe fotografie:

Mă văd făcând asta toată viaţa. Mi-ar plăcea să rămân la fotografie artistică şi să nu trebuiască să rămân pe comercial foarte mult. Să-mi păstrez cumva stilul. Îmi plac fotografiile conceptoale, care au o poveste în spate şi privitorul să se regăsească cumva în fotografiile mele. Eu le fac în primul rând pentru mine şi cumva e câte o bucăţică din mine în fiecare fotografie pe care o fac şi încerc să creez poveşti cu care lumea se identifică sau nu. Rămâne la latitudinea fiecăruia.

 


Articol realizat de Tripșa Anamaria

 

 



1 Comment

Dă-i un răspuns lui Adriana SimonaAnulează răspunsul

Site creat de