Studentie

Serie de dezbateri pe tema Holocaustului la FSPAC

Jurnalism

Institutul pentru Studii de Holocaust și Genocid din cadrul Universității Babeș-Bolyai, Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC) și Centrul pentru Studiul Democrației din cadrul FSPAC vă invită să participați miercuri, 6 octombrie, la o serie de dezbateri pe tema Holocaustului.

Manifestările îl vor avea ca invitat special pe prof. emerit Randolph L. Braham, de la City University din New York, care va susține prelegerea cu titlul „The Holocaust: Comprehending the Incomprehensible”, tema fiind conectată Zilei Naționale de Comemorare a Holocaustului (9 octombrie).

Prelegerea va fi urmată de o sesiune de discuții, întrebări și răspunsuri.

Invitatul evenimentului moderat de conf. univ. dr. Zoltán Tibori Szabó, prof. Randolph L. Braham, s-a născut în Bucureşti, în anul 1922 şi a copilărit în Dej (jud. Cluj). Supravieţuitor al Holocaustului, a devenit unul dintre cei mai importanţi specialişti în studierea Holocaustului din întreaga lume, fiind autor sau editor al unor studii de referință în domeniu, precum The Politics of Genocide (1981; 1994; 2016), The Bibliography of the Holocaust in Hungary, 1945-2010 (2011); The Geographical Encyclopedia of the Holocaust in Hungary (2013) sau The Tragedy of Romanian Jewry (1994).



1 Comment

  1. Sa nu cumva sa aveti niste suprize neplacute….ca s-ar putea sa va viziteze nd cu calin marincus in frunte, sa va cante imnul; nu de alta, dar deja se stie ce poame neo-nazi salasluiesc in aceea „organizatie” infecta! Din punctul lor de vedere, evreii sunt in spatele tuturor relelor din lume si nu se sfiesc sa ne faca la toti, mici profetii, cu ce au de gand pe viitor cu anumite etnii din Romania! Pacat ca autoritatile nu se auto-sesizeaza, dar sa nu ne miram, cand unul dintre indivizii care au invadat Opera Romana de la Cluj, se hlizea si se mandrea cu faptul ca se antreneaza la sala, cot la cot cu unii dintre mascati. Nu am vazut vreo dezicere clara si publica a Politiei Romane, vis-a-vis de ce pretinde acel individ. La ce sa ne mai asteptam, daca Politia nu ne apara de asemenea specii violente?

Dă-i un răspuns lui MosheAnulează răspunsul

Site creat de