Social & Cultura, Uncategorized

Un simplu SMS la 8832 cu textul “Matei” poate să-i readucă speranța unui copil

Matei Teodor s-a născut dintr-o frumoasă poveste de iubire a tinerilor căsătoriți,  Ana și Alexandru, însă, la doar o zi de la naștere, medicii le-au transmit o veste proastă: copilul nu aude, suferă de hipoacuzie neurosenzorială bilaterală profundă. În prezent, micuțul are 6 luni și are nevoie de 24.000 de Euro pentru implantul cohlear, care-l va ajuta să audă și să vorbească.

Verdictul doctorilor a fost cu greu acceptat de părinți, iar mama a intrat într-o depresie profundă. Ajutată de psiholog și psihiatru, tânăra mama a realizat că trebuie să lupte pentru fiul ei, mai ales când a aflat că există o șansă ca Matei să audă, iar operația poate fi făcută în România. În acest sens, Asociația “Salvează o inimă” a lansat campania umanitară “Matei vrea să audă!”, iar românii îl pot ajuta prin trimiterea unui simplu SMS cu textul “Matei”, la numărul de telefon 8832 sau pe platforma online a Asociației – https://salveazaoinima.ro/campaigns/matei-teodor/. De asemenea, se poate dona și în conturile bancare ale mamei, RO65BRDE240SV67225482400 (Ron), R061BRDE240SV73061082400 (Euro), RO19BRDE240SV73060952400 (USD), RO19BRDE240SV73060952400 (Lire Sterline).

Au fost momente în care mi-am pierdut orice speranță că Matei al meu o să aibă o viață normală. Speranța a venit într-o secundă și parcă am simțit un val de energie care m-a făcut să lupt pentru copilul meu. În momentul de față sunt mai motivată ca oricând și pregătită să înfrunt orice numai că Matei să mă poată auzi”, declară Ana Teodor, mama lui Matei.

Potrivit audiologului Anca Modan, implantul cohlear este un dispozitiv electronic care transformă stimulul sonor în impulsuri nervoase. Operaţia de implantare presupune introducerea unor electrozi direct în receptorul nervos din urechea internă (denumit cohlee) şi ataşarea unui computer miniatural la suprafaţa cutiei craniene, în zona urechii, sub piele. Succesul implantării depinde de vârsta la care se realizează operaţia, de gradul de surditate, de performanţa implantului şi de terapie. Auzul poate fi recuperat până la un grad destul de ridicat, însă esenţială este învăţarea, desluşirea sunetelor şi vorbirea, care presupun un efort intens, continuu ce poate dura, în funcţie de caz, şi câţiva ani de zile.

*Numărul de SMS 8832 este valabil în perioada 01 septembrie – 30 septembrie 2015. Suma alocată cauzei este de 2 Euro. Nu se percepe TVA pentru donațiile de pe abonament. În rețelele Telekom și Orange, pentru cartelele preplătite, TVA-ul a fost reținut la achiziționarea creditului. Pentru donaţiile de pe cartele preplătite, în rețeaua Vodafone, utilizatorii nu plătesc TVA. Număr este oferit gratuit cu sprijinul Asociației “Salvează o inimă”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Site creat de