Din Oras, Important

Cluj-Napoca – primul oraș din România cu autobuze electrice

autobuze electrice

Cluj-Napoca va fi în 2017 primul oraș din România care va avea autobuze electrice. După ce anul trecut aleşii locali au votat în Consiliul Local proiectul privind achiziţionarea a 30 de autobuze electrice, acum s-a trecut la procedura de achiziţie.

Un astfel de autobuz electric nu poluează şi după ce a fost încărcat doar trei ore poate să parcurgă până la 250 de kilometri.

O echipă din Ungaria călătoreşte 80 de zile într-un astfel de autobuz produs în Ungaria şi care foloseşte un soft românesc pentru a arăta că vehiculul poate să facă faţă transportului în comun într-un oraş aglomerat. Potrivit Digi24, echipa a ajuns saptamana trecuta la Cluj-Napoca.

În oraş foloseşte 0,61kWh per kilometru. Este dublul folosit de o maşină electrică, dar transportă de 15 ori mai multi pasageri”, a explicat Jozsef Helmich, un membru al echipei maghiare care a pornit la drum pentru Digi24.

Suntem în plină procedură de achiziţie a 30 de autobuze electrice. Acestea vor fi achiziţionate pe fonduri elveţiene. Ne dorim un oraş care să nu fie atât de poluat şi pentru aceasta trebuie să contribuim şi noi prin asigurarea de mijloace de transport public cât mai eficiente şi ecologice”, a spus purtătoarea de cuvânt a Primăriei Cluj-Napoca, Iulia Persa, pentru sursa menţionată.

Potrivit calculelor oficiale noile autobuze electrice vor aduce economicii de 70.000 de lei/an la bugetul local.

Un astfel de autobuz electric va costa între 300.000 şi 500.000 de euro, însă finanţarea vine de la Guvernul Elveţiei. Cofinanţarea autorităţilor locale din Cluj-Napoca pentru acest proiect este de 15%, iar valoare întregului proiectul se ridică la 71 de milioane de lei.

Autobuzele electrice vor ajunge pe străzile din Cluj-Napoca în anul 2017 şi vor circula pe cele mai importante patru trasee din oraş.

CTP Cluj-Napoca dispune, în prezent, de 213 autobuze care folosesc drept combustibil motorină.

5 Comments

    1. primul oras care le foseste pe scara larga; cand ai 30 de astfel de autobuze intr-un oras,inseamna ca intr-adevar se vrea mai putina poluare…

    2. 30 de autobuze ar însema peste 12% din flota totală a CTP Cluj care după achiziționarea acestora va avea 243 de autobuze.

      Cele 2 sau 3 autobuze din București probabil au fost un test nereușit din moment ce nu mai funcționează și altele nu au fost achiziționate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Site creat de