Uncategorized

110 delegaţii din 31 de ţări au fost prezente la Cluj la Congresul IVSA (FOTO)

11816235 10207043051617765 3837985776746263813 o

            Congresul IVSA (International Veterinary Students Association) al studenților de la Facultatea de Medicină Veterinară din Cluj-Napoca s-a desfasurat în perioada 27 iulie – 8 august. Tema acestui eveniment, „Human-animal interaction. Amazing Transylvania!” a fost impartita in doua sectiuni.

Prima parte, si anume cea didactică s-a axat pe ramura medicinii veterinare, reprezentată prin cursuri și worshopuri care au avut loc în incinta facultății cu lectori, cadre didactice ai FMV Cluj (Cosmin Mureșan, Andrei Mihalca, Gianluca D’amico, Mircea Mircean, Raul Pop, Lucia Bel, Răzvan Codea, Cristian Popovici, Iuliu Scurtu). Alaturi de acestia au participat si Liviu Pop-medic veterinar, Robert Popa-medic veterinar, Petru Nicolae-absolvent FMV Cluj, Alina Rusu- UBB, Sandor Attila, Marius Pintea și Bogdan Ferședi-Altius și Rareș Căpitan cu Geanina Răsvan Șoltz-Royal Canin.

Tot in cadrul primei sectiuni s-au organizat excursii la ferma didactică de la Cojocna și la Herghelia Beclean.

In cea de-a doua parte a congresului IVSA delegațiile prezente la Cluj-Napoca au vizitat obiectivele turistice reprezentative pentru această parte a țării. Este vorba de Salina Turda și Cheile Turzii, Cetatea de la Alba Iulia, Rezervația de bizoni de la Recea, Rezervația de urși de la Zărnești și Castelul Peleș.

Partea socială a fost alcătuită din petreceri și mâncare tradiționale românești, foam party și o petrecere la piscină. Programul a fost alcatuit si din unele secțiuni cu „tradiție” ale acestei asociații, cum ar fi: international stands (unde fiecare țară în parte are stand la care își prezintă facultatea), Cultural evening (fiecare țară prezintă mancarea și băutura tradițională), Silent action și Live action unde se licitează item-uri aduse din toată lumea de către delegați. Suma obținută în urma acestor două acțiuni se donează (în general, sub formă de aparatură) facultăților de medicină veterinară din țările subdezvoltate.

  Numărul delegațiilor prezente la Cluj-Napoca  a fost de 31 de pe continente ca Europa, America, Asia și Africa. 

Scopul și obiectivul acestor întâlniri este de a împărtăși cultura fiecări țări în parte și tot odată, ca fiecare student prezent la un eveniment de acest fel să poată să se familiarizeze cu modul în care se predă, învață și se practică medicina veterinară peste tot în lume, în acest caz în România, la Cluj-Napoca”  a declarat pentru Cluju.RO, Ioana Pădurean, președinte comitet de organizare, absolvent FMV 2015.

Acest eveniment a fost realizat cu ajutorul conducerii USAMV și a FMV si, mai ales, cu implicarea prorectorului Adrian Oros și a decanului Cornel Cătoi.

International Veterinary Students Association este cea mai mare asociație internațională a studenților mediciniști veterinari din lume.



0 Comments

  1. Bună dimineața!
    Eu student medicina veterinara din Iordania. Cum pot sa parcip la acest congres anul viitor ?
    Mulțumesc pentru răspunsul.
    Va doresc o zi bună.
    Rami

  2. Hello Rami ! First of all you have to sign up in your local IVSA chapter and they will give all the details. And second of all, this kind of events are taking part every year in different countries. For example next symposium will be in Taiwan and next congress in Austria. We had one delegate from Jordan in Cluj and his name is Hamza Harb, maybe you can contact him on facebook for details.
    Have a great day,

    Ioana

Lasă un răspuns

Site creat de