În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost desfăşurate acţiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.
La activităţile desfăşurate au participat peste 144 de polițiști și 111 polițiști locali, cu sprijinul jandarmilor clujeni, ai celor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj și a reprezentanților tuturor instituțiilor implicate în combaterea și prevenirea infecției cu noul Coronavirus.
Astfel, au fost verificate 72 de societăți comerciale, iar pentru nepurtarea măștii de protecție de către persoanele aflate în mijloacele de transport în comun, au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale.
Pe fondul numărului de cazuri de Covid 19 înregistrate, pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul Coronavirus, Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, cu suportul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj, Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj, Poliției Locale, a Direcției de Sănătate Publică Cluj, Direcției Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Inspectoratul Teritorial de Muncă, intensifică activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
„Vă recomandăm să păstrați distanțarea fizică, să purtați mască de protecție, să respectați modul de organizare a evenimentelor, să nu vă expuneți la riscuri.
Suntem și vom fi prezenți în toate zonele județului Cluj!
Purtați masca de protecție în mijloacele de transport, în magazine și celelalte spații unde este obligatoriu.
Nu dorim să aplicăm sancțiuni, dar nu vom tolera nerespectarea legii.
Evitați aglomerările de persoane, respectați numărul de persoane la un eveniment, astfel, vă protejați pe dumneavoastră și pe cei din jur.
Nu vom tolera nicio abatere de la lege. Nu dorim sancționarea cetățenilor, ci ca toți să conștientizeze că sănătatea și viața persoanelor sunt cele mai importante„, au transmis autorităţile.