Din Oras

22 de străzi din Cluj vor fi dotate cu sistem de iluminat modern cu tehnologie LED

iluminat led cluj

Primaria Cluj-Napoca a semnat contractul de finanțare în cadrul Programului de Cooperare Elveţiano-Român, Obiectivul 1 al Ariei de concentrare 4 – Îmbunătăţirea mediului înconjurător, prin care ne propunem modernizarea iluminatului interior pentru 2 clădiri ale Primăriei Cluj-Napoca, dar şi iluminatul public stradal pentru un număr de 22 de străzi (lista străzilor, mai jos).

Este vorba despre un proiect ce a permis realizarea de investiții semnificative pentru a reduce consumul și poluarea mediului înconjurător, fără a fi nevoie de bani de la bugetul local, pentru că fondurile nerambursabile elvețiene sunt puse la dispoziția comunităților din Europa tocmai pentru a stimula luarea de măsuri care să reducă consumurile energetice excesive.

Practic, consumul va scădea cu circa 42-44% și astfel vom putea realiza în viitor economii la costurile de întreținere ale muncipalității de aproximativ 65000 euro/an.

Bugetul total al proiectului este de 1.888.235 franci elvețieni incluzând T.V.A. (echivalentul a 8.023.110,515 lei), din care 1.605.000 franci elvețieni (echivalentul a 6.819.645,00 lei) reprezintă suma nerambursabilă solicitată în cadrul programului, iar 283.235 franci elvețieni (echivalentul a 1.203.465,515 lei) reprezintă co-finanțarea în procent de 15% de la bugetul local.

Cursul valutar CHF – RON luat în calcul pentru determinarea valorii în lei, este cursul BNR valabil la data de 26 iunie 2015, data iniţierii acordului, respectiv 1 CHF = 4,2490 RON.

Perioada de implementare este de 18 luni de la semnarea contractului de finanțare.

Clădirile care bor beneficia de aceste investiții sunt:
– Calea Moţilor nr. 3-5-7 (inclusiv clădirea anexă aferentă parking-ului, situată în curtea interioară);
– Piaţa Unirii nr. 1-2

Cele 22 de străzi sunt: B-dul 21 Decembrie 1989, Aurel Vlaicu, Bogdan P. Haşdeu, Calea Floreşti, Calea Manăştur, Observatorului, Constantin Brâncuşi, Gheorghe Marinescu, Ilie Măcelaru, Ion Popescu Voiteşti, Izlazului, Louis Pasteur, Mioriţei, Moldovei, Nicolae Titulescu, Nod N, Piaţa 1 Mai, Donath, Piaţa Marăşti, Piaţa Mihai Viteazu, Primăverii, Regele Ferdinand.

În cadrul acestui proiect vor fi înlocuite 1094 aparate de iluminat în interior şi 1358 aparate de iluminat public.

Informații suplimentare:

Modernizarea sistemului de iluminat interior presupune înlocuirea aparatelor de iluminat existente, care utilizează lămpi fluorescente sau cu incandescenţă, cu aparate de iluminat moderne utilizând tehnologia LED.

Toate aparatele de iluminat vor fi echipate cu driver de protocol DALI (exceptându-se cele din grupurile sanitare şi holuri), ceea ce va permite controlul acestora pe viitor, prin intermediul unui sistem de comandă. Suplimentar, se va implementa, în scop experimental, un sistem modern de comandă şi control al iluminatului, cu reglaj automat al nivelului de iluminare, pentru 4 birouri. Acestea se vor echipa cu senzori de prezenţă şi lumină, care vor ţine cont de nivelul de iluminare naturală, respectiv de gradul de ocupare al încăperii. Studiul si monitorizarea viitoare a sistemului, va evidenţia oportunitatea implementării acestuia la nivelul tuturor încăperilor din clădirile municipalităţii.

Prin implementarea proiectului se preconizează realizarea unor reduceri a consumurilor de energie electrica de cca. 44 % pentru sistemul de iluminat interior, respectiv 42% pentru sistemul de iluminat exterior, ajungându-se astfel la un consum de 251139.25[KWh] pentru sistemul de iluminat interior, respectiv la 630527[KWh] in cazul sistemului de iluminat public. Astfel se preconizeaza o reducere totala anuala a emisiilor de dioxid de carbon de 300 tCO2.

Municipiul Cluj-Napoca a dobândit calitatea de beneficiar în urma procedurii de selecție derulate prin Programul de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse – Obiectivul 1 al Ariei de concentrare tematică 4 – ,,Îmbunătățirea mediului înconjurător”, legiferat prin semnarea Acordului-cadru între Guvernul României și Consiliul Federal Elvețian, la Berna, în data de 7 septembrie 2010. Prin Acordul-cadru au fost stabilite drept domenii prioritare în care se cofinanțează, urmând principiul rambursării ulterioare (cu o cotă procentuală de 85%), obiectivele de investiții: reabilitarea termică a clădirilor publice, termoficarea, furnizarea de energie (inclusiv regenerabilă), iluminatul public, transportul public, planificarea urbană.



Lasă un răspuns

Site creat de