De Vazut

3 cărți de marketing și vânzări pe care orice pasionat ar trebui să le aibă în bibliotecă

3 cărți de marketing și vânzări pe care orice pasionat ar trebui să le aibă în bibliotecă

Te pasionează domeniile marketing și vânzări? Dacă da, atunci ar trebui să ai în bibliotecă diverse cărți care să te ajute să excelezi în carieră sau să începi mai ușor parcursul profesional în aceste domenii. În cele ce urmează, îți prezentăm trei dintre aceste cărți, pe care le poți comanda cu încredere de la BOOKZONE.

Începem prin a-ți prezenta cartea Curs de vânzări – Cum să vinzi orice oricui. Ediția a II-a, de Zig Ziglar. Autorul este foarte cunoscut în sfera de dezvoltare personală, marketing și vânzări și cu toate că nu se mai află printre noi, a lăsat o moștenire importantă în aceste domenii, iar oamenii continuă să îi cumpere cărțile. De asemenea și companiile pun în aplicare noțiunile și învățămintele acestui autor. Conform acestei cărți, un profesionist de succes din domeniul vânzărilor știe că fericirea înseamnă victorie și că dacă muncești suficient de mult, în cele din urmă vei ajunge să faci doar ce vrei, când vrei. Astfel, volumul se dorește a fi un veritabil curs de vânzări, așa cum îi spune și numele, care te va ajuta să devii mai bun în domeniu și să reușești să vinzi orice, oricui, indiferent de circumstanțe.

O carte care cu siguranță va avea un succes răsunător, scrisă de către doi autori români este Cum sa construiesti un departament de vanzari, de Alina Andriuța și Lorand Soares Szasz. Alina Andriuța este business trainer și consultant, iar Lorand Soares Szasz este un antreprenor de succes și un business coach al cărui sfaturi sunt urmate de către tot mai multe persoane. Cartea este în curs de apariție la BOOKZONE, însă suntem siguri că abia aștepți să apară. Va aborda subiecte de interes pentru orice antreprenori și astfel vei afla care sunt cele mai comune greșeli din domeniul vânzărilor și cum poți să le eviți, astfel încât succesul să fie garantat.

Nu în ultimul rând, îți prezentăm și cartea Marketingul inovațiilor în retail, scrisă de către Săniuță Adina. Aceasta are o structură logică și este dezvoltată de la general spre particular, astfel încât să știi tot ce ai nevoie despre cum poți să inovezi domeniul retail. Autoarea evidențiază importanța inovației în cadrul evoluției marketingului contemporan. Cartea este foarte bine și logic structurată, în detaliu. Se evidențiază diverse tipuri de inovare, ce rol are fiecare persoană într-o organizației, aspectele pe care fiecare angajat le care de înfruntat, diverse procese și probleme legate de inovație (activatori, căutători, creatori, dezvoltatori, executori, moderatori) și tipurile de inovații la care recurg companiile, respectiv inovația de produs, de proces, de susținere, disruptivă și sistematică.

Așadar, dacă te pasionează domeniile marketing și vânzări și îți dorești să urmezi o carieră sau să îți consolidezi cunoștințele, îți recomandăm să comanzi aceste cărți de la BOOKZONE. Totodată, pe site vei vedea și alte cărți asemănătoare, pe care sigur le vei adora și care îți vor fi de folos.

Photo by Victoria Heath on Unsplash



Lasă un răspuns

Site creat de