Social & Cultura

3 idei de produse care nu trebuie să lipsească din cadrul unei ferme moderne

ferme

Modernizarea unei ferme este un proces destul de dificil, mai ales dacă luăm în calcul faptul că acesta presupune de cele mai multe ori și investiții destul de importante. Fermele reprezintă în condițiile actuale idei de afaceri destul de îndrăznețe având în vedere că lansarea unui proiect bazat pe creșterea animalelor este de cele mai multe ori un proces de durată și care presupune investiții permanente. Cu toate acestea însă, există la ora actuală în Romania un număr de-a dreptul impresionant de persoane care administrează afaceri bazate pe creșterea animalelor.

Tehnologiile avansează în mod permanent, fapt pentru care este destul de dificil să ținem pasul cu aceasta, mai ales financiar vorbind. Cu toate acestea însă, există câteva produse care nu trebuie să lipsească sub nicio forma din cadrul unei ferme moderne. Adăpătorii pentru animale, gardul electric, mașinile de tuns animale, precum și gardul electric au devenit elemente indispensabile pentru orice fermă în condițiile actuale.

O fermă modernă desemnează în condițiile actuale un mediu în care animalele pot crește în condiții normale, beneficiind de un grad cât mai ridicat de confort. În acest sens, orice fermier necesită câteva produse zootehnice și anume adăpători pentru animale, covorașe de cauciuc pentru grajduri, precum și mașini de tuns animale. Fiecare dintre aceste produse este menit să sporească confortul animalelor din cadrul unei ferme, proces care este fără îndoială asociat cu o producție mult mai însemnată” a declarat Dan Crăciun, administrator al magazinului Evolutia Dan .

1.Adăpători pentru animale

            Adăpători pentru animale sunt extrem de practici datorită faptului că acestea pun la dispoziția animalelor apă în permanență, fără a necesita o acționare în prealabil. Mai mult decât atât,  acestea se fixează direct pe țeavă, animalele având posibilitatea de a se adăpa singure ori de cate ori simt nevoia.

2.Covorașele de cauciuc pentru grajd

            Covorașele de cauciuc pentru grajd reprezintă mai mult decât un simplu strict necesar pentru o fermă modernă dacă luăm în calcul modalitatea simplă în care aceste suprafețe se pot curăța. Pe lângă acest fapt însă, covorațele de cauciuc se pot aplica cu ușurință și mențin o temperatură potrivită la nivelul solului. În altă ordine de idei, aceste covorașe de cauciuc sporesc considerabil confortul animalelor din cadrul unei ferme.

3.Mașini de tuns animale

            Una dintre cele mai importante achiziții pentru o fermă modernă este fără îndoială mașina de tuns animale. Aceste mașini ne ajută în mod considerabil la îngrijirea animalelor, mai ales dacă ne referim la fermele bazate pe creșterea oilor.

 



Lasă un răspuns

Site creat de