Timp liber

5500 de persoane au participat la primul concert de Crăciun susţinut de Ştefan Bănică la Cluj

stefan banica cluj

Un spectacol plin de feerie, magie şi energie le-a oferit aseară, Ştefan Bănică, celor peste 5500 de oameni, care au umplut Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, la Primul Concert Extraordinar de Crăciun, susţinut de artist pentru prima dată în afara Bucureştiului.

Spectatorii au cântat împreună cu artist, melodii precum “Doar un Crăciun cu tine”, “Acasă de Crăciun”, dar au putut să fredoneze şi să danseze pe piesele care l-au consacrat pe Ştefan Bănică, “Veta”, “Toată lumea dansează” şi multe altele.

Artistul i-a surprins pe fani şi cu invitaţi speciali, care au urcat rând pe rând pe scenă. Alături de Oana Sârbu, în Sala Polivalentă a răsunat mult cunoscuta lor melodie „Ani de liceu” iar împreună cu Cabron, au întrebat publicul „Cine stă la masa mea”. Alături de Nico, artistul a adus pe scenă şi în sală, feeria şi magia Crăciunului prin cântece minunate de Crăciun.

“M-am simţit extraordinar cu publicul de la Cluj Napoca. A fost pentru prima dată când am adus Concertul de Crăciun la Cluj şi am rămas impresionat de căldura cu care am fost primit aici. M-am bucurat să văd o sală polivalentă imensă, plină de oameni care m-au primit atât de frumos şi lângă care m-am simţit incredibil de bine.”, a declarat Ștefan Bănică.

Fascinat de publicul de la Cluj-Napoca, Ştefan Bănică a declarat că vrea să revină şi în 2017.

Din 2002 până în prezent, artistul a susținut aproape 60 de concerte de Crăciun, iar faptul că de la an la an sunt stabilite noi recorduri ca număr de spectatori și de spectacole susținute demonstrează că acest eveniment devine tot mai impresionant și mai îndrăgit odată cu trecerea timpului.

stefan banica cluj 2016



Lasă un răspuns

Site creat de