Festivalul UNTOLD aduce o premieră în Europa: Femile vor avea acces gratuit la testare HPV și ecografii de sân chiar în mijlocul festivalului de la Cluj
UNTOLD anunță o nouă inițiativă dedicată sănătății femeilor, cu mai puțin de 30 de zile înainte de deschiderea celei de-a unsprezecea ediții a festivalului. În parteneriat cu Fundația Renașterea, organizatorii vor pune la dispoziția participantelor servicii gratuite de testare HPV și ecografii de sân.
Caravana mobilă a Fundației Renașterea va fi amplasată în proximitatea festivalului, iar pe durata celor patru zile ale evenimentului, participantele care dețin brățara UNTOLD vor avea acces gratuit la consultațiile realizate de medici specialiști din cadrul Institutului Oncologic din Cluj Napoca. Potrivit organizatorilor, este pentru prima dată în Europa când un festival de această amploare oferă testare HPV gratuită în cadrul evenimentului.
Testare HPV și ecografii mamare gratuite în proximitatea festivalului UNTOLD
Noua campanie socială pornește de la faptul că o mare parte din publicul UNTOLD este feminin. Organizatorii afirmă că își propun să completeze experiența festivalului prin inițiative dedicate prevenției, sănătății și susținerii comunității.
În cadrul caravanei medicale vor fi oferite gratuit testare HPV, ecografii de sân, precum și servicii de informare și consiliere realizate de personal medical specializat, într-un cadru descris ca fiind sigur, discret și profesionist.
Fundația Renașterea: prevenția ajunge pentru prima dată în inima unui festival de muzică
Mihaela Geoană, Președinte Fundația Renașterea, a declarat:
„UNTOLD demonstrează anul acesta că un festival poate oferi mai mult decât muzică și emoție, poate oferi șansa la sănătate și chiar la salvarea de vieți. Este pentru prima dată când prevenția cancerului ajunge pentru prima dată în inima unui festival de muzică, iar pentru Fundația Renașterea este un moment cu adevărat istoric. Sănătatea trebuie să fie accesibilă oriunde oamenii trăiesc experiențe care îi aduc împreună, iar un festival este locul în care putem ajunge la publicul tânăr. Vom întâlni la Cluj zeci de mii de femei din România și din întreaga lume, pe care le invităm să ne treacă pragul unității mobile, unde vor avea poate primul contact cu un test HPV sau cu o ecografie mamară. Anul acesta, Fundația Renașterea aniversează 25 de ani de activitate, iar această premieră ne arată că prevenția poate ajunge acolo unde este cea mai mare nevoie de ea. Împreună cu parteneri curajoși putem transforma un festival într-un spațiu care nu doar creează amintiri, ci poate salva vieți.”
Andreea Esca: prevenția devine parte din experiența festivalului
Andreea Esca, Ambasador Fundația Renașterea, a transmis:
„Am participat de-a lungul anilor la multe festivaluri, în România și în lume, și de fiecare dată am văzut câtă energie bună pot aduce aceste evenimente oamenilor. Anul acesta, la UNTOLD, este pentru prima dată când prevenția este integrată într-o astfel de experiență. Practic un festival devine și un loc în care oamenii pot face un pas concret pentru a beneficia de prevenție. Mă bucur că, alături de Fundația Renașterea și UNTOLD, putem transmite un mesaj atât de important către o generație tânără: să ai grijă de sănătatea ta este un gest de responsabilitate. Voi fi și eu acolo și le încurajez pe toate fetele să vină să ne cunoască, să stea de vorbă cu specialiști și să facă un test HPV sau o ecografie de sân. Mi-ar plăcea ca acest gest să devină unul firesc, chiar cool, pe care să îl povestești prietenelor tale: «Am fost la festival și am făcut ceva important pentru sănătatea mea». Cred că așa putem schimba mentalități, să nu ne mai fie teamă de medic și să înțelegem că un control făcut la timp este un act de grijă față de noi înșine.”
UNTOLD: accesul la prevenție face parte din grija pentru comunitate
Organizatorii arată că inițiativa extinde activitățile dedicate comunității și încurajează accesul la servicii medicale preventive într-un context accesibil și prietenos.
Ioana Chereji, Head of Communication UNTOLD Universe, a afirmat:
„UNTOLD înseamnă comunitate și grijă pentru cei care fac parte din universul nostru. O mare parte din publicul festivalului este feminin, iar acest lucru ne responsabilizează să folosim platforma UNTOLD nu doar pentru entertainment, ci și pentru inițiative care pot avea un impact real în viața oamenilor. Alături de Fundația Renașterea, ne dorim să aducem mai aproape de publicul feminin accesul la prevenție, prin testări HPV gratuite și ecografii mamare gratuite, într-un spațiu în care se simt conectate, în siguranță și parte dintr-o comunitate. Credem că magia UNTOLD înseamnă și grijă, conștientizare și pași concreți pentru o stare de bine și sănătate.”
Fundația Renașterea a realizat peste 40.000 de investigații gratuite
Potrivit informațiilor prezentate, inițiativa reflectă angajamentul organizatorilor de a integra, alături de experiența muzicală, activități care promovează starea de bine, sănătatea, accesibilitatea și implicarea socială.
De peste două decenii, Fundația Renașterea desfășoară proiecte naționale de educație pentru sănătate și screening gratuit, iar prin unitățile sale mobile de diagnostic a realizat peste 40.000 de investigații gratuite, inclusiv mamografii și testele Babeș-Papanicolau, în zeci de comunități din România.
Zara Larsson, unul dintre headlinerii UNTOLD ONE, s-a implicat de-a lungul carierei sale în campanii internaționale de conștientizare și educație pentru sănătate, susținând inițiative care promovează prevenția și accesul la informare, valori care se regăsesc și în activitățile desfășurate în cadrul festivalului.
UNTOLD susține anual activitatea ONG-urilor din România și se implică în campanii dedicate sănătății, mediului și educației. Festivalul UNTOLD ajunge anul acesta la cea de-a unsprezecea ediție și se va desfășura în perioada 6-9 august, la Cluj-Napoca, lineup-ul incluzând artiști precum Sting, Zara Larsson, Lewis Capaldi, Flo Rida, Swae Lee, Martin Garrix, MËSTIZA, Kygo și Steve Aoki.

