Din Oras, Politic

A fost găsită o soluţie pentru depozitarea gunoiului din Cluj

În cursul zilei de ieri, la sediul Consiliului Judeţean Cluj, a avut loc conferinţa de presă susţinută de preşedintele instituţiei, Mihai Seplecan, alături de cei doi vicepreşedinţi, domnii Horaţiu Cătărig şi Vakar Istvan, împreună cu reprezentanţii firmei Prosal, pe tema deblocării situaţiei privind depozitarea temporară a deşeurilor în judeţul Cluj.

Astfel, în urma a peste două luni de discuţii purtate între conducerea Consiliului Judeţean Cluj şi reprezentanţii firmei bucureştene Prosal, societate specializată în servicii de management integrat al deşeurilor, s-a ajuns la o soluţie concretă pentru detensionarea actualei crize generate de închiderea depozitelor neconforme de deşeuri din judeţul Cluj şi transportul deşeurilor menajere în alte judeţe limitrofe până la finalizarea proiectului SMID. Soluţia astfel propusă şi asumată de către Consiliul Judeţean Cluj, împreună cu toate cele 81 de UAT-uri clujene, se referă la crearea unei rampe de stocare temporară până la finalizarea proiectului SMID, pe un teren de circa 8700 mp aflat în extravilanul municipiului Turda.

Practic, această nou rampă temporară, a cărei investiţie privată se ridică la aproximativ 2 milioane de euro, va putea intra în funcţiune în maximum 20 de zile de la primirea tuturor avizelor de funcţionare, fiind capabilă să preia întreaga cantitate de deşeuri existentă la nivelul judeţul Cluj şi care, în prezent, este transportată la gropile de deşeuri din alte judeţe. Aici, deşeurile, colectate selectiv prin cele două fracţii – umedă şi uscată, vor fi tratate prin intermediul unui proces tehnic inovativ, dar specific unei staţii de asemenea tip, rampa beneficiind atât de un echipament de sortare propriu, cât şi o staţie de tratare a levigatului, întreaga suprafaţă fiind acoperită de o geomembrană şi o geotextilă.

Sunt foarte bucuros că am reuşit să concretizăm discuţiile pe care le-am purtat cu firma Prosal şi să venim cu o soluţie viabilă în contextul crizei gunoaielor, o soluţie care nu presupune nici un fel cost din partea judeţului Cluj, relaţiile contractuale fiind stabilite strict între administratorul noii rampe temporare şi operatorii de salubritate. Mai mult decât atât, această soluţie vine în beneficiul direct al clujenilor, deoarece va determina, conform discuţiilor purtate între societatea Prosal şi operatorii privaţi, o reducere substanţială a tarifelor achitate de către cetăţeni, sperăm noi până la nivelul de dinainte de majorare! Pentru implementarea rapidă şi uşoară a acestei soluţii, fac pe această cale un apel către toţi clujenii, dar şi către firmele de salubritate, să realizeze o colectare selectivă a deşeurilor pe cele două fracţii. Nu în ultimul rând, doresc să mulţumesc domnului primar Tudor Ştefănie pentru susţinerea acestei soluţii benefice pentru judeţul Cluj şi să reiterez faptul că activitatea respectivei rampe temporare va înceta imediat după transportarea deşeurilor stocate la viitorul depozit ecologic”, a declarat Mihai Seplecan.

În vederea verificării şi monitorizării activităţilor de colectare a deşeurilor, conducerea forului administrativ judeţean intenţionează să constituie un corp de control, în baza prevederilor legii 51/2006, care să controleze, în congruenţă cu Garda de Mediu, toate firmele de salubrizare care operează în judeţul Cluj. Ulterior, activitatea acestui organism va fi extinsă şi asupra altor entităţi care prestează servicii comunitare de utilităţi public în judeţul Cluj. Tot în contextul conştientizării importanţei colectării selective, preşedintele Mihai Seplecan a convocat în cursul acestei zile o întâlnire cu primarii din judeţ pentru a li se explica necesitarea implementării acestui sistem la nivelul întregului judeţ, pentru a evita astfel o nouă criză a deşeurilor.



Lasă un răspuns

Site creat de