Studentie

A început campania de donare de sânge „Poli Donează”

poli doneaza

Campania de donare de sânge „Poli Donează”, organizată de OSUT Cluj-Napoca are scopul de a-i face pe studenții universității, și nu numai, să fie implicați și preocupați și de nevoile medicale ale cetățenilor urbei noastre.

Campania se derulează la Centrul de Transfuzie Sangvină (strada Nicolae Bălcescu, nr. 18)  în perioada 16 – 20 aprilie (de la ora 7: 30 la 14:00).

Având în vedere problemele majore cu care se confruntă sistemul nostru de sănătate în privința rezervelor de sânge publice, îndrumăm studenții să participe la campania de donare și să ofere câteva picături de viață unor oameni care depind de fiecare mililitru de sânge.

Donarea de sânge

Prin donare de sânge se înţelege recoltarea de sânge/componente sanguine de la un donator, indiferent de metoda de recoltare utilizată. În România, donarea de sânge este anonimă, voluntară şi neremunerată.

Drepturile donatorului

► eliberarea la cerere a analizelor medicale efectuate (grupa sanguină, Rh, hemoleucogramă, hepatita B, hepatita C, HIV, HTLV, analize biochimice)
► eliberarea a 7 bonuri valorice
► eliberarea unei adeverinţe pentru o zi libera
► eliberarea unei adeverinţe pentru reducere 50% pe mijloacele de transport în comun

Criterii de admisibilitate la donarea de sânge

Donatorul de sânge poate fii orice cetățean cu domiciliul în România sau cetățean UE cu rezidență în România care corespunde criteriilor de eligibilitate ale actului donării.

Pentru a putea dona sânge trebuie sa îndepliniți următoarele condiții:

► vârsta cuprinsă între 18-60 ani
► greutate peste 50 kg
► tensiune arterială sistolică între 100-180 mmHg
► puls regulat, 60-100 bătăi/minut
► să nu fii suferit în ultimele 6 luni intervenţii chirurgicale
► pentru femei: să nu fie însărcinate, în perioada de lăuzie, în perioada ciclului menstrual
► să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puţin 48 de ore înaintea donării
► să nu fii sub tratament pentru diferite afectiuni: hipertensiune, boli de inima, boli renale, boli psihice, boli hepatice, boli endocrine
► să nu fii avut antecedente: hepatice, TBC, malarie, sifilis, epilepsie și alte boli neurologice, boli psihice, bruceloză, ulcer, diabet zaharat, boli de inimă, boli de piele (psoriazis, vitiligo), miopie (peste (-) 6 dioptrii), cancer

Înainte de donare:

► puteţi consuma o cană cu ceai sau cafea, un mic dejun puţin consistent, legume, fructe
► veniti la donare odihnit !
► nu fumați cu cel puțin o oră înainte și după donare



Lasă un răspuns

Site creat de