Uncategorized

A început competiția pentru "Capitală Culturală Europeană 2021". Clujul şi-a depus candidatura

Ministerul Culturii a dat startul competiției pentru „Capitala Europeană a Culturii” pentru anul 2021 în România. Aplicaţia privind candidatura oraşului Cluj-Napoca a ajuns la Ministerul Culturii. Astfel, Cluj-Napoca a intrat oficial în cursa pentru titlul de „Capitală Europeană a Culturii 2012”.

Dragi prieteni,
Joi, 8 octombrie, am primit confirmarea că aplicația privind candidatura orașului nostru la titlul de Capitală Europeană a Culturii a ajuns la destinație (Ministerul Culturii). Am pornit acum 5 ani în acest demers complex și ambițios cu gândul de a construi împreună un plan pentru orașul nostru. Am pus în centrul preocupărilor noastre provocările orașului și potențialul său. Am încercat să ținem cont și de rigorile unui asemenea proces, dar și de ideile, propunerile, proiectele voastre. Vă mulțumim tuturor!

Noi, toţi cei care am contribuit în vreun fel la acest proiect, putem spune că a meritat această călătorie. Dintre toate argumentele pe care le-am putea invoca, unul este evident și îl vedem cu toții – vitalitatea culturală a oraşului. Clujul cultural este povestea în care ne regăsim cu toții. Mulțumim!

P.S. Documentul de candidatură va fi publicat de către Ministerul Culturii pe site-ul dedicat competiției (capitalaculturala.ro)” a declarat Florin Moroșanu.

Până acum, şi-au mai anunţat candidatura oraşele Bucureşti, Timișoara, Iași, Craiova, Arad, Târgu Mureş Sfântu Gheorghe, Oradea, Alba Iulia, Brăila și Brașov, dar abia săptămâna viitoare se va publica lista finală.

După experiența minunată numită Sibiu 2007, așteptăm cu nerăbdare să scriem încă o poveste de succes. Orașul câștigător va primi în centrul său o întreagă lume și va avea vizibilitate la nivel internațional, pentru că va derula proiecte culturale cu alte state membre UE, cu țări candidate, cu potențiali candidați la UE, dar și cu state terțe, care nu fac parte din Uniunea Europeană” – a declarat Ionuţ Vulpescu, Ministrul Culturii, dând startul campaniei de candidaturi pentru statutul de „Capitală Europeană a Culturii” pentru anul 2021, în România.

sursa foto: szabo tamas



0 Comments

Lasă un răspuns

Site creat de