Ediția a XI-a a Festivalul Cultural Miraje are un număr record de participanți și anul acesta. Peste 200 de tineri de la școlile speciale din 6 județe din țară și școli de masă din Cluj-Napoca vor urca pe scena Mirajelor pentru a cânta, a dansa și a juca teatru. Pe lângă spectacolele de teatru, dans și muzică, Festivalul Cultural Miraje cuprinde și alte evenimente speciale: Cina pe întuneric, Biblioteca Vie BSD – Povești de viață ale persoanelor cu dizabilități și Labirintul Senzorial.
Timp de câteva zile, Festivalul Cultural Miraje – ediția a XI-a va fi gazda unor evenimente dedicate integrării în comunitate a tinerilor cu nevoi speciale.
Festivalul a debutat anul acesta în 3 mai de la ora 16 la Sala Casa Artelor, B-dul Eroilor nr. 16, acolo unde participanții sunt provocați din nou la o lectură de ‘’cărți vii’’. Biblioteca Vie – Povești de viață ale persoanelor cu dizabilități este un eveniment deosebit pentru Miraje, realizat în colaborare cu Departamentul de Psihopedagogie Specială , cu Biroul pentru Studenți cu dizabilități din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, cât și cu Asociația Pontes din Cluj. Câțiva oameni deosebiți vor încerca să inspire prin poveștile lor, publicul larg și tinerii cu dizabilități aflați la început de drum. Profesori, scriitori, doctoranzi cu nevoi speciale vor demonstra că dizabilitatea nu este o piedică în calea succesului.
Ca o avampremieră, în seara de 7 mai de la ora 18, se organizează o Cină pe întuneric în zona Cluj Arena, cu sprijinul Asociației Pontes, iar intrarea se face pe bază de invitație. Scopul Cinei pe întuneric constă în conștientizarea provocării la care sunt supuse persoanele nevăzătoare și încercarea de a activa celelalte simțuri pentru a beneficia de o experiență inedită; o experiență care să scoată participanții din zona de confort și să îi determine să se descurce în bezna care la început pare că taie respirația, dar care după câteva clipe poate deveni „obișnuință”.
În zilele de 8 și 9 mai la Casa de Cultură a Studenților , participanți cu și fără dizabilități din Iași, Hunedoara, Brașov, Buzău, Arad, Bistrița-Năsăud și Cluj își vor etala talentul și vor deschide sufletele spre o nouă viziune asupra persoanelor cu dizabilități. Pentru că arta nu are limite!
“Festivalul Cultural Miraje a însemnat un eveniment care a oferit tinerilor cu nevoi speciale şansa de a fi auziţi, înţeleşi, apreciaţi, dar şi şansa de a oferi o parte din sufletele lor minunate tuturor celor care vor să-i asculte şi mai mult decât atât să ne oferă nouă celor care nu avem o dizabilitate lecţii impresionante de viaţă.” (Profesor Marian Moldovan, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Bistrița)
Fiecare seară de spectacol se va încheia cu un concert susținut de un invitat special.
Soprana Arona Bogdan va urca pe scena Casei de Cultură a Studenților în prima seară, 8 mai ,după ora 19.
Artistul de muzică pop Bassel Romany și interpretul de muzică populară Grigore Sâmboan ,sunt invitații speciali ai celei de-a doua seri.
Gazdele sepectacolelor-concurs de la Casa de Cultură a Studenților vor fi: Diana Elena Găucă și Grigore Sâmboan.
O surpriză anul acesta este prezența designerului coregraf Claudia Suciu, care va prezenta două colecții de haine pentru copii, în cele două zile de festival. Inedit este faptul că printre modelele designerului se vor afla și câțiva copii cu dizabilități, care vor prezenta moda pe podium.
Pentru că Miraje este un festival al depășirii limitelor, participanții din cadrul festivalului, cât și sunt așteptați la Atelierele Miraje (teatru, muzică, modelaj în lut) în dimineața zilei de 8 mai, între orele 10.00-14.00, la Bastionul Croitorilor, str. Baba Novac, nr. 2.
Un alt eveniment așteptat este Labirintul senzorial, care se va desfășura tot în 8 mai, în intervalul orar 10.00-14.00 ,în zona Foișor din Parcul Central.