Social & Cultura

Acţiune de împădurire la Cluj: “Pădurea ‘U’nor inimi româneşti”

Acţiune de împădurire la Cluj: “Pădurea 'U'nor inimi româneşti"

Prezenţa Universităţii Cluj în viaţa comunităţii, de-a lungul celor 100 de ani de existenţă, a fost şi este una definitorie şi determinantă.

În anul Centenarului dorim să onorăm moştenirea primită, printr-un proiect care să dăinuie pentru încă un secol în inimile generaţiilor viitoare.

Sub egida U100, la iniţiativa suporterilor U Cluj din Peluza Şepcile Roşii, în parteneriat cu Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca şi cu sprijinul Asociaţiei Inima Ardealului şi a comunităţii clujene va avea loc o acţiune de împădurire intitulată “Pădurea ‘U’nor inimi româneşti”.

Prima etapă a acestui proiect, cu termen de finalizare în luna aprilie 2019, va consta din plantarea a 12.000 de puieţi, din 7 specii diferite de arbori şi arbuşti. Suprafaţa destinată împăduririi este de 1.2 ha sub forma unui hexagon cu circumferinţa de 460 m, care va încadra o inimă cu circumferinţa de 288 m, iar în mijlocul inimii va fi simbolul „U” cu o lungime de 100 m.

Vă aşteptăm cu drag duminică, 24 martie, începând cu ora 10.00.

Pentru informaţii suplimentare (locaţie, acces, etc.) vă rugăm să urmăriţi pagina de Facebook a evenimentului sau să ne trimiteţi un e-mail la adresa: universitatea100@gmail.com

Cei interesați pot dona bani, în sprijinului proiectului, cu mențiunea “Pădure”, în conturile:

  • RON: RO79BTRLRONCRT0430462701
  • EURO: RO29BTRLEURCRT0430462701


Lasă un răspuns

Site creat de