În perioada 3 – 7 aprilie, peste 100 de poliţişti de proximitate, prevenire, ordine publică şi rutieri au desfăşurat activităţi preventive pe raza întregului judeţ.
Prima zi a fost dedicată prevenirii infracţiunilor contra patrimoniului, iar următoarele două zile au vizat siguranţa în mediul online; ziua a 4-a a fost dedicată prevenirii violenţei domestice, iar la final de săptămână au fost dezbătute teme privind siguranţa rutieră.
În acest interval au fost organizate aproape 200 de întâlniri interactive cu grupuri ţintă – părinţi, elevi, administratori de imobile, vârstnici, factori poştali, etc., fiind dezbătute subiecte de interes pentru fiecare categorie.
Pe lângă activităţile desfăşurate în şcoli cu elevi şi profesori, poliţiştii au organizat întâlniri şi cu părinţii şi au dezbătut subiecte privind siguranţa pe internet.
De asemenea, au fost organizate activităţi şi la Centrul 88 Mentenanță Someşeni și Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii „G-ral. Emanoil IONESCU”, pe teme privind siguranţa rutieră.
Poliţiştii au fost în mijlocul comunităţii şi au distribuit pliante şi alte materiale preventive pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecţie.
De asemenea, activităţile educative în mijlocul elevilor au avut drept scop prevenirea victimizării acestora şi reducerea faptelor antisociale în incinta şi zonele adiacente şcolilor.