Timp liber, Important

Ada Milea a susținut la Cluj un concert special, organizat în condiții de distanțare socială

Ada Milea a susținut la Cluj un concert special, organizat în condiții de distanțare socială

Festivalul /FORM Days a adus-o pe Ada Milea, într-un concert alături de colegii săi, în fața publicului clujean.

Ada Milea, Anca Hanu, Cristi Rigman și Radu Dogaru au susținut sâmbătă, 20 iunie 2020, un concert în Piața Unirii din Cluj-Napoca, începând cu orele 19:00. Cei patru artiști au bucurat publicul cu muzica lor, dar în circumstanțe diferite, posibile în cadrul stării de alertă.

A fost ciudat, dar frumos, ca într-un film Science Fiction. Nu puteam citi pe chipuri bucurie, sau altceva. În Nasul, după Gogol, avem un cântec despre “fața netedă, neverosimil de netedă” a unui personaj căruia îi dispare nasul și aveam senzația că trăiesc o proză de Gogol, dar oamenii au fost foarte faini. Și organizatorii și publicul.”, a declarat artista Ada Milea.

Concertul a fost organizat în limita posibilităților actuale de distanțare socială. Locurile au fost limitate și s-a mers pe principiul de „primul venit, primul servit”. Oamenii au stat pe scaune, iar atmosfera era una diferită față de un concert organizat în condiții normale.

Cu toate aceste restricții, cântăreața Ada Milea a văzut un lucru bun în felul de organizare a concertului. Deși oamenii au fost mai reținuți în reacții, din cauza faptului că fiecare stătea singur pe scaun și la distanță unii față de alții, aceasta s-a gândit că poate în acest fel publicul va recepta și va înțelege mai bine mesajul transmis.

N-au fost autografe și poze după concert, dar a făcut Nicu Cherciu fotografiile superbe care circulă pe internet. Relația cu publicul a fost bună… sper. Părea că nu cântăm pentru un public, ci pentru fiecare om. ”, a spus Ada Milea

Nici pe scenă lucrurile nu au stat la fel ca înainte de pandemie, a declarat în continuare Ada Milea:

„Am fost cam departe unii de alții (și noi trebuia să respectăm distanța, am venit cu microfoanele noastre, etc) și mi se părea că nu reușim să ne adunăm energia ca altă dată. Când aveam voie să fim mai aproape, ne simțeam mai bine reacțiile, improvizațiile și intrările.”

/FORM Days va continua să organizeze astfel de evenimente în perioada următoare, în Cluj-Napoca.

sursa foto: Nicu Cherciu



Lasă un răspuns

Site creat de