Uncategorized

Alegeri la în conducerea UAD Cluj! Radu Moraru – noul rector

UAD Cluj

Începând cu data de 25 martie Universitatea de Artă şi Design (UAD) din Cluj-Napoca are o nouă conducere formată în urma finalizării alegerilor. Noua configuraţie a conducerii instituţiei clujene de învăţământ superior artistic include urmatoarele funcţii: rector, prorector, decan şi prodecan, cărora li se adaugă preşedintele Senatului UAD, fiecare din aceste funcţii  având atribuţii desemnate prin Carta universitară.

În perioada 28 septembrie 2015 – 2 februarie 2016 au avut loc depunerile de candidaturi şi alegerile directorilor de departament, membrilor în consiliile departamentelor, a facultăţilor şi în Senat, pentru ca în data de 8 februarie să fie ales preşedintele Senatului UAD Cluj-Napoca, în persoana prof. univ. dr. Ioan Sbârciu, fost rector al instituţiei clujene între anii 2000-2008.

Alegerile generale pentru desemnarea rectorului au avut loc în data de 23 februarie, pentru ca odată cu validarea sosită de la Ministerul de resort în data de 9 martie, prof. univ. dr. Radu Moraru să devină noul rector al UAD Cluj-Napoca.

Fost prorector însărcinat cu problemele de asigurare a calităţii şi cu cercetarea ştiinţifică şi artistică (2012-2016) şi fost decan al Facultăţii de Arte Plastice între anii 2008-2012, prof. univ. dr. Radu Moraru este recunoscut atât pentru activitatea sa în cadrul departamentului de sculptură al UAD (al cărui şef a fost în anii premergători alegerii sale în funcţia de decan), cât şi pentru activitatea artistică şi cea de curator, fiind creatorul a două evenimente expoziţionale de excepţie şi de tradiţie – „Vârsta de Bronz”, bienala internaţională de sculptură mică şi „Ce mai face Penelopa?” o manifestare bienală de arte decorative dedicată artistelor care activează în această sferă.

În urma audierii candidaţilor înscrişi pentru funcţia de decan în cadrul consiliilor celor două facultăţi şi a intervievării de către rector, în data de 24 martie 2016 s-a decis ca Facultatea de Arte Plastice să fie condusă de către prof. univ. dr. Theo Mureşan, fost director al Departamentului Conservare-Restaurare, urmând ca fostul director al Departamentului Arte textile-design textil, prof. univ. dr. Radu Pulbere, să devină decanul Facultăţii de Arte Decorative şi Design. Aceştia vor fi secondaţi în activitatea lor viitoare de către conf. univ. dr. Ioana Olăhuţ, cadru didactic în cadrul Departamentului Pictură, respectiv de prof. univ. dr. Vlad Ţoca de la Departamentul de Discipline teoretice, noii prodecani ai celor două facultăţi din cadrul Universităţii de Artă şi Design din Cluj-Napoca.

Tot joi, 24 martie, au fost numiţi şi cei trei prorectori ai UAD Cluj-Napoca, şi anume, prof. univ. dr. Radu Solovăstru, fostul rector al UAD în perioada 2008-2016, devenit prorector însărcinat cu cercetarea artistică şi ştiinţifică; conf. univ. dr. Mara Raţiu, aflată la un al doilea mandat, prorector însărcinat cu parteneriatele instituţionale şi promovarea imaginii şi, nu în ultimul rând, fostul decan al Facultăţii de Arte Decorative şi Design, prof. univ. dr. Cristian Cheşuţ, devenit prorector însărcinat cu asigurarea calităţii.

În acelaşi timp, Georgiana Strîmbu, studentă în anul II la Departamentul Design şi preşedinta ASUAD (Asociaţia Studenţilor Universităţii de Artă şi Design) a fost votată ca reprezentant al studenţilor în cadrul Consiliului de Administraţie al UAD.

În buna tradiţie a universităţii clujene de artă, noua conducere îşi propune să dezvolte în continuare şi să consolideze relaţiile internaţionale ale UAD, promovând originalitatea şi creativitatea studenţilor, precum şi profesionalismul şi dedicaţia cadrelor didactice. Programul managerial al Rectorului UAD vizează, atât în ceea ce priveşte managementul academic, cât şi pe cel administrativ, asigurarea performanţei şi a calităţii procesului de învăţământ, prin recrutarea de noi studenţi cu real potenţial artistic şi profesional, formarea de profesionişti competitiv pregătiţi şi integrarea activă a UAD Cluj-Napoca în spaţiul educaţional şi socio-cultural internaţional.



Lasă un răspuns

Site creat de