Piața închirierilor de locuințe a scăzut cu până la 20% anul acesta din cauza pandemiei.
Tabloul imobiliar în Cluj-Napoca, București, Iași sau Timișoara arată cu totul altfel decât în anii anteriori, scrie Digi24.ro.
Pandemia a schimbat inclusiv anul universitar, ceea ce are impact pe piața chiriilor în marile centrele universitare – București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, care de ani de zile trăiesc pe piața chiriilor de pe urma studenților.
În fiecare an, lunile septembrie – octombrie, care coincid cu începerea anului universitar, se caracterizau printr-o cerere foarte mare pe piața chiriilor, ceea ce ducea la creșteri de 5 – 10% ale prețurilor.
Anul acesta însă, situația s-a schimbat radical – chiriile au scăzut cu până la 20% în funcție de amplasament.
„A dispărut cererea foarte mare de la studenți. Au intrat pe piață și foarte multe proprietăți care erau folosite anul trecut în regim hotelier, proprietarii le-au scos pe piața închirierii pe termen lung, așa că ai de unde alege. Studenții nu se grăbesc, nu mai dau buluc ca în fiecare an. În septembrie, octombrie, toată lumea trebuia să își aranjeze chiria, dar acum lucrurile s-au inversat complet„, a explicat Dragoș Vîlceanu.
Trăgând linie după aceste luni de pandemie, efectele se văd clar – întreaga piață imobiliară a fost bulversată, spune analistul.
sursa: Digi24.ro
ia viniturile de unde nu-s! :)))))
in sfarsit, ia sa mai iasa si proprietarii pe minus, la ce preturi mari au pus, lua-ti de aici chitrelor
nici n-au scazut mult…