Din Oras

Angajaţii Serviciului de Ambulanţă Cluj se află în grevă. Lista nemulţumirilor (FOTO)

greva ambulanta cluj

Angajaţii Serviciului de Ambulanţă din Cluj se vor afla astăzi timp de o oră în grevă. Va fi însă doar o grevă de sensibilizare a guvernului, deoarece, după cum ştim, angajaţii din sistemul de urgenţă nu au voie să întrerupă munca, deci echipajele medicale vor răspunde la apelurile primite şi vor merge la intervenţii.

Astfel, doar ambulantele aflate în aşteptare, timp de 30 de secunde vor folosi sistemele acustice şi luminoase, după care se va difuza imnul ambulantei, iar mai apoi angajaţilor le vor fi reamintite revendicările.

Principalele nemultimiri sunt legate de diminuarea veniturilor în urma aplicării din 1 ianuarie a noului regulament de sporuri conform proiectului elaborat de Ministerul Sănătăţii, a stării precare în care se afla parcul auto al serviciilor de ambulanţă, dar şi deficitul de personal.

Greva de astăzi se va încheia la ora 12, când timp de un minut, echipajele aflate în aşteptare îşi vor pune în funcţiune semnalele acustice şi luminoase.

La grevă au luat parte majoritatea angajaţilor ai Serviciului de Ambulanţă din România.



Lasă un răspuns

Site creat de