De Vazut

Ar trebui sau nu să investești într-un vehicul electric? Află care sunt avantajele și dezavantajele

Ar trebui sau nu să investești într-un vehicul electric? Află care sunt avantajele și dezavantajele

Din momentul în care au fost lansate și până azi, motoarele electrice au cunoscut o dezvoltare majoră, dar și un succes din ce în ce mai mare pe piața de autoturisme și de vehicule alternative. Cu toate acestea, unii șoferi sunt încă ezitanți în a face trecerea de la clasicele motoare pe carburant, în mare parte deoarece încă se consideră că motoarele electrice se confruntă cu aceleași probleme pe care le-au avut atunci când au fost lansate. În timp ce vehiculele electrice au, într-adevăr, unele puncte slabe, avantajele ar trebui să fie cu siguranță luate în considerare. Dacă îți este greu să te decizi, te invităm să studiezi o analiză pro și contra a acestor mijloace de transport.

Beneficiile vehiculelor electrice

  1. Sunt mai prietenoase cu mediul înconjurător

    Pentru mulți șoferi, motocicliști, bicicliști și nu numai, simplul fapt de a știi că transportul alimentat cu electricitate este mai sănătos pentru planetă, este deja un motiv suficient de bun pentru a-i convinge să facă investiția. Aceste motoare nu au emisii de gaze, deci dacă faci schimbarea, vei ajuta la curățarea aerului.

  2. Electricitatea este mai ieftină decât carburantul

    Vei avea nevoie dă cheltuiești o treime din suma pe care o dădeai pe carburant, în cazul majorității vehiculelor electrice. Din moment ce îți vei încărca vehiculul în garaj de cele mai multe ori, instalarea de panouri solare acasă la tine te poate ajuta să economisești chiar mai mulți bani. Pe https://www.dbsolar.ro/ găsești panouri solare la un preț de achiziție imbatabil.

  3. Întreținerea este mai ieftină și mai puțin frecventă

    Nu vei avea nevoie să schimbi uleiul sau să faci orice altă lucrare de întreținere care are legătură cu funcționarea motorului pe carburant. De asemenea, frânele nu se defectează de obicei atât de rapid, ceea ce înseamnă chiar mai mulți bani care rămân în buzunarul tău.                                                                                                                                                                                                                                                                             baterie bicleta electrica cluju.ro

     

  4. Sunt silențioase

    Vehiculele obișnuite pot fi foarte zgomotoase. Cele electrice, pe de altă parte, sunt practic fără sunet. Sunt atât de silențioase încât s-a propus introducerea unei instalații care să facă zgomot pentru a alerta pietonii că mașina se apropie.

Deși avantajele sunt foarte atractive, nu poți să nu iei în considerare dezavantajele, care pot cântării destul de greu în decizia ta.

Dezavantajele vehiculelor electrice

  1. Bateria nu ține la nesfârșit

    Distanța pe care o poți parcurge cu o singură încărcare diferă de la vehicul la vehicul, totuși acesta este unul din principalele motive pentru care clienții spun pas alternativelor electrice. Majoritatea autoturismelor de acest fel îți permit să parcurgi între 100 și 160 km cu o singură încărcare completă. Doar câteva modele îți permit să parcurgi distanțe mai mari de până la 500 de km la o singură încărcare.

  2. Durează destul de mult să încarci bateria

    În timp ce îți ia doar câteva minute să faci plinul cu carburant și să pornești la drum, reîncărcarea mașinii electrice îți va lua mult mai mult timp. Majoritatea motoarelor electrice au nevoie de aproximativ 4 ore pentru a se încărca complet, dar sunt și câteva care au nevoie de 15-20 de ore. Există totuși kituri care reduc la jumătate timpul de încărcare.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                               incarcare masina electrica cluju.ro

  3. Costul de achiziție poate fi copleșitor

    Dacă acesta este primul tău vehicul electric, este foarte posibil să fii șocat de prețurile de achiziție ale acestora. Prețul este foarte mare, dar e o investiție pe care o poți amortiza lejer în câțiva ani. Ai putea începe cu un vehicul mai mic, cum sunt bicicletele electrice. Astfel, vei putea testa mai ușor conceptul de transport pe electricitate.

  4. Stațiile de alimentare cu electricitate se găsesc mai greu                                                                                                                                                                                                    harta masina calatorie


    În zonele în care autoturismele electrice sunt cât de cât populare, este posibil ca mai multe stații de alimentare să aibă o opțiune și pentru acest tip de vehicul. În majoritatea cazurilor, mai ales la noi în țară, acestea sunt mult mai puține comparativ cu cele de încărcare cu carburant. În plus, chiar dacă în zona ta există multe astfel de puncte de încărcare, dacă pleci în excursie s-ar putea să rămâi blocat deoarece, așa cum am menționat, s-ar putea să nu găsești o sursă la care să încarci bateria vehiculului.

sursa foto: www.pixabay.com


Lasă un răspuns

Site creat de