Festivalul Internațional de Film Transilvania (25 mai – 3 iunie 2018) îi provoacă și în acest an pe cineaștii clujeni să-și întâlnească publicul, în cadrul Competiției Locale TIFF 2018. Ajunsă la cea de-a 9-a ediție, inițiativa își propune să descopere și să susțină talentele locale, adresându-se realizatorilor de film originari din Cluj, dar și celor care locuiesc, lucrează sau studiază în orice localitate din județ.
Până pe data de 22 aprilie 2018, creatorii clujeni sunt invitați să se înscrie în C0mpetiția Locală prin completarea formularului disponibil pe http://tiff.ro/competitia-locala/inscrieri-tiff-2018. Întreg procesul de înscriere se va desfășura exclusive online, eligibile fiind doar filmele cu o durată de maximum 30 de minute, realizate între 1 mai 2017 și 21 aprilie 2018. Acestea pot aparține oricărui gen și pot aborda subiecte diverse. Proiectele cineaștilor premiați la mai mult de două ediții anterioare nu vor fi acceptate în competiție.
Filmele selectate vor fi anunțate până la data de 15 mai. Ca în cazul fiecări ediții de până acum, publicul TIFF le va putea urmări în cadrul unui eveniment special, unde va fi anunțat și titlul distins cu Premiul Competiției Locale TIFF, acordat în urma deciziei unui juriu format din trei personalități din mediul cinematografic românesc. O Mențiune Specială va fi oferită de Federația Fabrica de Pensule filmului cu o viziune artistică angajată, care chestionează subiecte sau problematici relevante pentru comunitatea locală sau societatea contemporană.
Una dintre cele mai importante oportunități oferite cineaștilor clujeni, Competiția Locală TIFF a fost lansată în 2010, remarcându-se de-a lungul timpului printr-o creștere constantă a numărului și calitatea artistică a proiectelor înscrise. În 2017, șapte dintre filmele înscrise au fost selectate pentru proiecția specială. Toate au fost apreciate de către juriu ca fiind ,,pe cât de variate, pe atât de bine-lucrate’’. Filmul Cutia alba (r. Mihai Păcurar) a câștigat Premiul Competiției Locale în valoare de 1500 de euro, iar Mențiunea Specială oferită de Fabrica de Pensule i-a revenit filmului Catlady (r. Hedda Bednarszky).
Competiția Locală TIFF 2018, dedicată artiștilor vizuali profesioniști sau amatori din județul Cluj, este organizată de Festivalul Internațional de Film Transilvania, în parteneriat cu Federația Fabrica de Pensule.
TIFF | Amplă retrospectivă dedicată legendarului regizor și scenarist suedez Ingmar Bergman
Fabrica de Pensule este un spaţiu de creaţie şi difuzare a artei contemporane, sub forma unui centru cultural independent. Proiectul este iniţiat de un grup de artişti, curatori, producători şi manageri culturali din Cluj, animaţi de ideea că arta creează un impact real asupra comunităţii. Centrul este situat în fosta fabrică de pensule şi concentrează spaţii de artă contemporană: ateliere, galerii şi organizaţii culturale active în domeniile artelor vizuale, dansului contemporan şi teatrului.