Politic

Bani europeni pentru dotarea cu aparatură medicală a Unității de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Clinic pentru Copii Cluj-Napoca

modernizare upu spital copii cluj

În cadrul ședinței de astăzi a Consiliului Județean Cluj a fost adusă în discuţie inițiativa derulării unui proiect cu finanțare europeană nerambursabilă care urmărește dotarea cu aparatură medicală de ultimă generație a Unității de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Clinic pentru Copii Cluj-Napoca.

Necesitatea derulării acestei investiții în cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii – Clinica Pediatrie I de pe strada Moților nr. 66-68 este justificată de dorința Consiliului Județean, în calitate de for tutelar, de a contribui în acest fel la asigurarea unei asistențe pediatrică de urgență la cel mai înalt nivel.

Importanța realizării acestui deziderat e legată de însuși locul pe care această unitate cu profil pediatric îl are în cadrul sistemului medical românesc: U.P.U. Pediatrie I Cluj este singura unitate dedicată urgențelor pediatrice din regiune, cu una dintre cele mai mari adresabilități din țară, respectiv peste 85% din județele țării. Anual, aici sunt tratați aproximativ 20.000 de copii, cu o varietate mare de probleme medicale, de la boli minore până la situații critice, existând posibilitatea resuscitării cardio-respiratorii, a susținerii, evaluării și monitorizării continue a funcțiilor vitale.

Primăria Cluj-Napoca va aloca în acest an cu 37% mai mulţi bani față de anul trecut pentru spitale din oraş

Prin intermediul proiectului se propune, astfel, achiziționarea din fonduri europene nerambursabile, unei game complexe de echipamente medicale, respectiv a unui sistem de alimentare neîntreruptibilă pentru furnizarea electricității în cazul unei pene de curent, a unui aparat pentru purificarea/sterilizarea aerului, a unui sistem complet de videolaringoscopie pentru intubația dificilă a pacienților, a unor ventilatoare cu oxid nitric pentru nou-născuți, a unui aparat de ventilație mecanică portabil cu module de ventilație invazivă, a unui tomograf cu impedanță electrică, a unor aparate de ecografie și fototerapie, a unui sistem destinat îmbăierii pacienților imobilizați dar și a altor echipamente indispensabile desfășurării activității de îngrijire pediatrică.

În vederea achiziționării tuturor acestor aparate medicale de ultimă generație, suma nerambursabilă pe care Consiliul Județean urmărește să o acceseze prin Programul Operațional Regional 2014-2020 este de 6.699.819 lei. Aceasta reprezintă aproximativ 98% din valoarea totală a proiectului, diferența de 136.731 lei reprezentând contribuția proprie a forului administrativ județean.

Reamintim faptul că Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii este o unitate medicală universitară de prestigiu a medicinei românești formată din 15 secții, cu peste 500 de paturi, care funcționează în opt locații diferite de pe teritoriul municipiului Cluj-Napoca.  În cadrul acestuia se desfășoară atât activități medicale propriu-zise de îngrijire a copiilor bolnavi cât și o activitate didactică universitară recunoscută, respectiv o activitate științifică unanim apreciată.



Lasă un răspuns

Site creat de