Din Oras

Bărbat din Cluj-Napoca amendat cu 2000 de lei pentru că şi-a transformat garajul în afumătoare

garaj intre lacuri 2

În cursul acestei dimineți, polițiștii locali au fost sesizați de faptul că locatarii unui bloc de locuințe din cartierul Între Lacuri  au fost puternic deranjați de fumul provenit dintr-un garaj amplasat lângă imobilul în cauză, condus în exteriorul construcției printr-o țeavă metalică improvizată.

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Control Protecția Mediului și Serviciului Inspecție Comercială s-au deplasat la fața locului și au constatat faptul că în garajul menționat s-a improvizat o afumătoare într-un dulap metalic. A fost identificată și chemată la fața locului persoana responsabilă pentru această faptă, care în calitate de proprietar al garajului a folosit amplasamentul pentru afumarea cârnaților proveniți în urma sacrificării unui porc.

Pentru fapta mai sus menționată, respectiv pentru utilizarea garajului amplasat pe domeniul public în alte scopuri decât pentru  gararea autovehiculului, proprietarul garajului a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2000 lei în conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 150/2009 și H.C.L. nr. 191/2009.

De asemenea, în urma măsurilor dispuse de către polițiștii locali prin Procesele verbale de constatare  a contravenției încheiate la fața locului,  contravenientul a luat măsuri urgente pentru dezafectarea dulapului metalic compartimentat și modificat pentru afumarea produselor din carne, respectiv predarea acestuia la un centru autorizat de colectare a deșeurilor feroase.

 



Lasă un răspuns

Site creat de