Banca Naţională a României (BNR) a aprobat tranzacţia prin care Elrond Network (EGLD) achiziţionează compania locală Capital Financial Services (Twispay), care deţine prima licenţă e-money din România, într-o decizie care marchează o premieră în piaţa locală, scrie ZF.ro.
„Această decizie istorică a Băncii Naţionale a României deschide calea pentru cetăţenii Uniunii Europene, şi în curând pentru oamenii de pretutindeni, să aibă beneficii semnificative generate de transferuri de valoare care sunt instantanee şi se realizează la o fracţiune din costurile curente, cu multiple avantaje suplimentare aduse de un sistem care asigură transparenţă şi disponibilitate în orice moment” a declarat Beniamin Mincu, CEO al Elrond Network, într-un comunicat de presă.
Concret, Twispay este o instituţie financiară licenţiată să presteze servicii de plată şi să emită monedă electronică în conformitate cu legislaţia aplicabilă şi autorizaţia emisă de BNR.
Totodată, deţine statutul de membru principal Visa, ceea ce înseamnă licenţă de emitere carduri Visa, precum şi statutul de membru principal Mastercard, care înseamnă licenţă de emitere carduri MasterCard şi acceptare la plată a cardurilor.
„Elrond a făcut o primă mutare strateică pentru a stabili o punte de legătură între finanţele tradiţonale şi spaţiul crypto atunci când a făcut publică iniţierea achiziţiei Twispay, instituţie ce poate opera în întreg spaţiul EEA (Uniunea Europeană, Islanda, Lichtenstein si Norvegia), conform procedurilor paşaportului European”, au transmis astăzi reprezentanţii proiectului de blockchain lansat de la Sibiu.
Consultanţii Deloitte au fost alături de Elrond Network în această tranzacţie pentru zona financiară şi de taxe, în timp ce consilierea juridică a fost asigurată de Reff & Associates Deloitte Legal.
„După o serie de dezbateri constructive s-au tras concluzii legate de rolul important al tehnologiei blockchain în ceea ce priveşte evoluţia finanţelor, încheind acest dialog cu pronunţarea oficială a Băncii Naţionale a României în favoarea achiziţiei Twispay de către Elrond”.
Elrond consideră că această achiziţie împreună cu ecosistemul blockchain deja construit oferă proiectului o poziţionare bună, în contextul reglementărilor europene care se pregătesc în domeniul criptomonedelor şi activelor digitale.
sursa: ZF.ro