Social & Cultura, Important

Bradul de Crăciun a fost amplasat în Piața Unirii din Cluj-Napoca (FOTO)

FB IMG 1573308036241

Tradiționalul brad de Crăciun a fost amplasat astăzi în Piața Unirii din Cluj-Napoca.

Bradul este înalt de 18 metri și a fost donat comunității de către un clujean. Acesta a obținut toate avizele legale pentru a putea fi tăiat.

Vă reamintim că pe 22 noiembrie, Târgul de Crăciun din Cluj Napoca își deschide porțile și ne invită în Piața Unirii să petrecem cu toții împreună. Luminile, aromele, muzica și bucuria vor pregăti orașul pentru cel mai frumos sezon.

Calul cu coarne, omul de zăpadă din zaruri și domino joker îi vor întâmpina pe clujeni și pe turiștii curioși, pentru a-i introduce încet-încet în povestea Crăciunului. Misterul, magia și surprizele vor aduce bucurie pe fețele tuturor.

Căsuțele celor 89 de comercianți, caruselul cu 3000 de luminițe, igluul urșilor polari, ieslea de Crăciun, jocurile de mari dimensiuni, patinoarul, aromele băuturilor fierbinți și a preparatelor tradiționale gătite pe loc vor trezi, cu siguranță, emoția sărbătorilor.

FB IMG 1573308027672 Brad de craciun cluj FB IMG 1573308077242

Târgul de Crăciun din Cluj se deschide în 22 noiembrie



Lasă un răspuns

Site creat de