Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

Astăzi, 22 aprilie, angajații din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Cluj au realizat o acțiune de igienizare la barajul plutitor din cartierul Grigorescu din Cluj-Napoca
Au fost colectate cantități impresionante de deșeuri, de la pet-uri, deșeuri menajere, până la carcase ale unor aparate electrocasnice.
„Revenim la apelul adresat cetățenilor de a manifesta atenție mediului în care trăim, astăzi, de Ziua Planetei Pământ, prilej pentru a reflecta asupra efectelor acțiunilor fiecăruia dintre noi.
Deșeurile aruncate pretutindeni în mediul înconjurător denotă probleme de ordin comportamental ale semenilor noștri, iar eforturile instituționale sunt zădărnicite de această atitudine.
În această perioadă, am transmis autorităților publice locale, unde am descoperit zone critice de deșeuri în cadrul controalelor anterioare, să realizeze igienizări„, potrivit compartimentului de presă al Administraţiei Bazinale de Apă Someş-Tisa.