Timp liber, Important

Cătălina Ponor, gimnasta anului 2017 în Europa, vine la Cluj la conferinţa „The Woman”

catalina ponor vine la conferinta the woman

Cătălina Ponor, declarată Gimnasta anului 2017 în Europa vine pe scena Conferinței de Leadership Feminin The Woman pe 21 martie 2018 la Cluj-Napoca.

Cătălina este cea mai longevivă gimnastă a României, la vârsta de 30 ani având dedicați peste 25 de ani gimnasticii. Tripla campioană olimpică, aflată la finalul unei etape profesionale din viața sa, își propune să dea mai departe generațiilor viitoare toată experiența și pasiunea sa pentru gimnastică,  prin mobilizarea la scară mare a tuturor factorilor implicați.

Perseverența, dorința de autodepășire și dragostea față de gimnastică i-au adus Cătălinei pe lângă titlul de Gimnasta anului 2017, recunoașterea publicului de pretutindeni și numeroase medalii, aceasta declarând pentru o publicație „Gimnastica e un sport dificil, solicitant și cu adevărat nemilos, din anumite puncte de vedere. Dar eu am avut mereu această dorință de a mă autodepăși..

Cătălina s-a îndrăgostit de gimnastică la vârsta de doar 4 ani, atunci când  a intrat pentru prima dată într-o astfel de sală. Supranumită Laleaua Neagră datorită pasiunii sale față de echipamentele de culoare neagră și pentru eleganța cu care executa fiecare exercițiu, Cătălina este model de implicare și ambiție la un nivel înalt, având rezultate excelente pentru mai bine de un sfert de secol. Cătălina este un sportiv de referință, dovadă fiind cele 23 de medalii la marile competiții, un rezultat impresionat pentru gimnastica din România.

CEO-ul Centrului Richard Branson vine să inspire la The Woman

Antoinia Norman – CEO@Branson Centre, fundația non-profit înființată de Virgin Group, al cărei fondator este Richard Branson, unul dintre cei mai bogați oameni din Marea Britanie și cunoscut om de afaceri, își anunță prezența pentru prima oară la Conferința de Leadership Feminin The Woman. Branson Centre sprijină antreprenorii oferindu-le suport în dezvoltarea și structurarea afacerii prin formare, mentorat și crearea de conexiuni.

Membră și ambasadoare în cadrul UN Women, liderul programului For Good Program, Antoinia susține educația și dezvoltarea femeii. În cadrul Branson Centre din Africa de Sud, aceasta a fost un factor esențial pentru dezvoltarea antreprenorilor în Africa și alte părți ale lumii, punând accentul pe modelul și strategia unui business. Antoinia este promotoare a egalității între sexe, contribuind activ la dezvoltarea femeilor antreprenor în poziții de leadership în cât mai multe domenii de afaceri guvernate de bărbați, ajutându-le să își depășească temerile și să-și revoluționeze afacerile prin dezvoltare profesională, inovație și parteneriate excelente. Antoinia a fost contribuitor activ, speaker principal și lector la Instituții și evenimente care au inițiat programe de dezvoltare a întreprinderilor, atât naționale cât și internaționale.

Pe 21 martie 2018, la Grand Hotel Italia***** din Cluj-Napoca, Conferința de Leadership Feminin The Woman aduce împreună peste 600 de femei din mediul de business, pregătite să investească în dezvoltarea lor profesională și personală, lăsându-se inspirate de speakerii care și-au confirmat deja prezența pe scena The Woman precum Maia Morgenstern (Director Teatrul Evreiesc de Stat) și Olga Johnston – Antonova (Fondator Circular Fashion Russia).



Lasă un răspuns

Site creat de