Social & Cultura, Important

Cazare şi servicii ultramoderne pentru câini şi pisici la Hotelul HamHam din Cluj-Napoca începând din luna iulie (P)

hotel HamHam

Suntem în plin sezon de vară, iar majoritatea ne-am făcut deja planurile de vacanţă şi urmează să ne deconectăm de problemele şi rutina zilnică. Ca să nu existe discuţii atunci când stăpânii pleacă în vacanţă, animalele de companie trebuie se distreze şi ele.

Hotelul HamHam, hotel de animale în Cluj-Napoca, pune la dispoziţia dumneavoastră şi a patrupedelor un spaţiu special amenajat cu o mini livadă, piscină, obstacole, jucării, spațiu de odihnă şi multe altele pentru activităţile pe care le are în timpul petrecut la hotel. Tot programul se desfăşoară sub atenţia unei echipe specializate în comportamentul canin.

Hotelul oferă o gamă largă de servicii pentru ca animalul dumneavoastră de companie să se simtă ca acasă: cazare câini, grădiniţă câini, toaletaj, dresaj, petshop.

De asemenea, în interiorul hotelului găsiţi spaţii perfect igienizate cu soluţii speciale care nu dăunează căţelului dumneavoastră, spaţii de odihnă, spaţii individuale pentru masă, iar pentru socializare căţeii sunt lăsaţi să se joace împreună sub permanentă supraveghere a personalului.

Alte activități la noi sunt și activităţile de stimulare mentală, program personalizat pentru fiecare patruped, serviciu de taxi (dacă nu aveţi timp să aduceţi sau să luaţi căţelul de la hotel).

Patrupedele pot fi cazate la Hotelul HamHam din Cluj-Napoca astfel:

  • OUTDOOR: 40 ron/zi

Acces webcam, căsuţă termoizolată, program personalizat de masă, program personalizat de plimbare (două pe zi) şi jucării.

  • STANDARD: 65 ron/zi

Acces webcam, camera standard, program de masă personalizat, program plimbare personalizat (trei pe zi), jucării.

  • STANDARD PLUS: 80 ron/zi

Acces webcam, căsuţă termoizolată, terasă, program personalizat de masă, program personalizat de plimbare, plimbare în „Facebook-ul căţeilor”, spaţiu familiar, radio şi jucării.

  • PREMIUM: 95 ron/zi

Acces webcam, căsuţă termoizolată cu mobilier şi o ambiantă „Home Style”, terasă, program personalizat de masă, program personalizat de plimbare, plimbare în „Facebook-ul căţeilor”, spaţiu familiar, TV, jucării, pieptănat/periat blănita.

  • CAT SALON: 35 ron/zi

Acces webcam, program de masă personalizat, jucării şi radio.

Pisicile nu sunt neglijate la Hotel HamHam, ele având 6 spaţii de cazare. Fiecare cameră are un ansamblu de joacă care vă poate ţine pisicuţa ocupată în timpul petrecut la HamHam.

Pisica trebuie să aibă carnetul de sănătate cu vaccinările şi deparazitarea la zi. Fiecare felină va fi supusă unui control în momentul în care ajunge la noi.

Pentru înscrierea în grădiniţă, fiecare căţel este supus unei evaluări gratuite pentru a determina nevoile sale. În cazul în care căţelul dumneavoastră este anxios, latra prea mult sau are diferite probleme comportamentale, să ştim exact care sunt exerciţiile şi stimulii de care el are nevoie. În cazul în care aveţi un căţel agresiv în compania altor căţei, acesta va trebui să urmeze un program de adaptare creat pentru probleme comportamentale şi numai după ce situaţia este remediata acesta va putea participa la grădiniţă. Veţi primi mai multe informaţi în urma evaluării

Căţelul trebuie să aibă carnetul de sănătate cu vaccinările şi deparazitarea la zi şi vaccinul pentru tusea de canisa făcut cu minim 4 zile înainte de cazarea lui la hotel. Fiecare căţel va fi supus unui control în momentul în care ajunge la noi” au transmis reprezentantii Hotelului HamHam.

*Facebook-ul căţeilor" de la Hotel Hamham - un spaţiu special, plin de mirosuri cât mai speciale, în care câinii să poată avea parte de o plimbare cât mai stimulantă. Ca urmare a acestei stimulări, căţeii voştri vor deveni mai fericiţi şi mai calmi, iar timpul petrecut departe de voi va trece mai repede şi mai uşor pentru ei.

Mai multe informații despre Hotel HamHam găsiți pe www.hotelhamham.ro sau pe pagina de facebook.

Hotel HamHam, a doua casă pentru patrupedul tău.

Telefon mobil: +40742455594

Adresa: Colonia Valea Fanatelor 220, Cluj-Napoca


Lasă un răspuns

Site creat de