Sport

Ce a câştigat România în urma EuroBasket?

Oraş European al Sportului 2018

Echipa României de baschet masculin a participat, după 30 de ani, la un turneu final european. România a pierdut, însă, toate meciurile din grupa C a Campionatului European de Baschet (EuroBasket) organizat la Cluj. Românii au fost învinşi de Cehia (68-83), Croaţia (58-74), Spania (50-91), Ungaria (71-80) şi Muntenegru (69-86).

În primul rând, echipa naţională de baschet masculin a României a câştigat experienţa unui turneu final. După o pauză de 30 de ani de la ultima competiţie FIBA, România a avut şansa (datorită faptului că grupa C s-a jucat la Cluj) să participe la EuroBasket. Chiar dacă am pornit cu ultima şansă, meciurile din cadrul EuroBasket au adus un plus de experienţă baschetbaliştilor români. Deşi aceştia nu au mai jucat meciuri de o asemenea importanţă, în partidele cu Cehia şi Ungaria românii au arătat că se poate. Chiar dacă, potrivit caselor de pariuri, România a plecat cu şansă a două în toate meciurile de la EuroBasket au existat pariori care şi-au încercat norocul. Astfel, aşa cum am aflat de pe unibet pariuri live au existat români care au pariat pe naţională masculină de baschet.

De asemenea, câţiva tineri jucători s-au remarcat la EuroBasket, astfel încât avem un viitor baschetbalistic în faţă. Căţe Emanuel, Rolland Torok, Nandor Kuti reprezintă pariul României pentru marile competiţii care vor urma.

România a câştigat o Sală Polivalentă modernă unde se pot organiza competiţii internaţionale. De altfel, sala de la Cluj este singura din România care respectă cerinţele europene. Pentru EuroBasket, capacitatea Sălii Polivalente din Cluj-Napoca a fost mărită. Prin urmare, la meciul România – Ungaria s-a bătut recordul de asistenţă la o competiţie indoor în România: 9121 de spectatori. De asemenea, la partida România – Spania au fost prezenţi 8163 de oameni. Deşi românii nu sunt cei mai mari amatori de baschet, media de spectatori pe meci a fost de 3248, în timp ce în Turcia a fost de 3336, iar în Israel de 4031. De menţionat este faptul că Istanbulul şi Tel Aviv-ul sunt oraşe mult mai mari decât Cluj-Napoca.

Oraşul Cluj-Napoca s-a remarcat, din nou, ca cel mai important oraş din România când vine vorba de organizat competiţii internaţionale. După Cupa Davis, Campionatele Europene de Gimnastică a venit rândul ca municipiul Cluj-Napoca să organizeze şi EuroBasket. Infrastructura modernizată a oferit această şansă oraşului de pe Somes, iar turiştii nu au întârziat să ajungă aici. De exemplu, la EuroBasket au fost prezenţi 50.000 de oameni în toate meciurile din grupa C. La Cupa Davis şi Campionatele Europene de Gimnastică, Sala Polivalentă a fost plină. Mai mult, există speranţe că Fed Cup să se organizeze tot la Cluj în 2018. Astfel, Cluj-Napoca ajunge să fie vizitată şi de turişti care vin să îşi susţină favoriţii în competiţiile sportive.

În total, 1,5 milioane de oameni au trecut pragul Sălii Polivalente de la inaugurarea acesteia (acum 3 ani) şi până în prezent.



Lasă un răspuns

Site creat de