Urmare avertizărilor meteo anunţate, „circulaţia trenurilor de pasageri pentru perioada următoare se desfăşoară în condiţii de iarnă”, se arată într-un comunicat transmis joi de transportatorul feroviar public CFR călători.
„Cu toate că pentru data de 6 ianuarie s-a luat decizia anulării unor trenuri pe ruta Bucureşti-Constanţa şi retur, legătura feroviară este menţinută cu celelalte trenuri rămase în graficul de circulaţie. Mai multe trenuri Regio vor fi anulate în data de 6 ianuarie”, precizează CFR Călători. Pentru data de 6 ianuarie sunt anulate, astfel, patru trenuri InterRegio pe ruta Bucureşti-Constanţa, patru InterRegio Bucureşti-Slobozia şi un număr de 34 de trenuri Regio pe rutele Bucureşti-Constanţa, Medgidia-Tulcea, Feteşti-Slobozia şi Slobozia-Ciulniţa. Toate aceste trenuri anulate sunt afişate pe site-ul cfrcalatori.ro.
CFR Călători recomandă pasagerilor ca înainte de efectuarea călătoriei să se informeze despre condiţiile meteo şi să solicite informaţii despre eventualele întârzieri şi anulări produse în traficul feroviar la staţiile CFR din Bucureşti şi din ţară, şi la telefon 021/9521.
Totodată, comandamentul de iarnă CFR Călători instituit pe raza Sucursalelor din Sudul şi Eestul ţării şi echipele feroviare din unităţi (revizii, depouri, etc) „sunt pregătite pentru intervenţie în vederea asigurării condiţiilor necesare desfăşurării în siguranţă a călătoriei cu trenul”, precizează CFR Călători.
De pe ruta Medgidia-Tulcea au fost retrase automotoarele şi introduse locomotive diesel cu vagoane şi pluguri întărite.
De asemenea, a mai comunicat transportatorul, „ne-am organizat cu locomotive diesel şi în alte locaţii feroviare, în situaţia în care circulaţia cu automotoare va fi dificilă”.
„Depozitele de combustibil sunt asigurate cu combustibilul necesar, iar staţiile de preîncălzit vagoane funcţionează la parametri normali. Au fost pregătite locomotive Diesel de rezervă, au fost suplimentate echipele de intervenţie, iar garniturile de tren sunt verificate înainte de plecarea în cursă”. Iar în situaţia apariţiei unor defecţiuni la instalaţia electrică/de încălzire, pe fondul temperaturilor foarte scăzute, „personalul de tren va redistribui călătorii, în măsura posibilităţilor, în alte vagoane”, mai arată compania.
Informaţii legate de situaţia circulaţiei trenurilor sunt disponibile:
– la numerele de telefon din staţiile şi agenţiile CFR care sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro, la secţiunea Informaţii Telefonice
– informaţii în timp real despre situaţia circulaţiei trenurilor sunt disponibile pe site-ul companiei de Infrastructură www.cfr.ro, apoi Trenul meu http://cfr.ro/index.php/cauta-tren
– pasagerii care pornesc în călătorie din gările Bucureşti Nord, Braşov, Craiova Iaşi şi Timişoara pot afla ora de plecare sau de sosire a unui tren, precum şi întârzierile pe care unele trenuri le înregistrează, prin accesarea link-ului http://www.cfr.ro/index.php/component/content/article/2-uncategorised/2273-camere-web.
– Informaţii actualizate pentru starea drumurilor şi a circulaţiei trenurilor sunt disponibile şi în cadrul Comandamentului Central Iarna din Ministerul Transporturilor (Secretariat Comandament Tel: 021 2643333, 021 2643334,021 9360).
Societatea de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată.