Social & Cultura

Cine se teme să gătească ficăței de pui?

reteta ficatei de pui

Un ingredient pe nedrept prea puțin valorificat în bucătăria românească este ficatul de pui.

Mâncarea cu ficăței de pui nu este deloc dificil de gătit!

Mulți consideră că pregătirea unor rețete cu ficăței de pui este o operațiune delicată și, decât să dea rateuri, preferă mai degrabă ca să se orienteze către alte tipuri de carne, iar puiul, fie el și ecologic, îl bagă pur și simplu la cuptor trântit într-o tavă alături de niște legume. Sau, după ce porționează carnea de pasăre, o pun într-o oală mare alături de ceapă sau praz, morcovi, țelină, rădăcini de pătrunjel, ierburi aromatice diverse și se rezumă la a face o supă. Așa au siguranța că nu au cum să facă greșeli capitale când o vor găti. Iar succesul, când o vor aduce aburind pe masă, va atrage laude din partea întregii familii, deși efortul lor în bucătărie nu a fost unul prea intens.

Revenind totuși la rețele cu ficăței de pui, cu puțină atenție și inventivitate, aceste măruntaie vor fi vedete incontestabile ale unor preparate delicioase și relativ ușor de gătit. La Provincia este un producător român renumit care vă oferă asemenea măruntaie de o calitate deosebită.

Dacă vă plac senzațiile gustative mai puternice, ficatul de pui este indubitabil carnea perfectă! Are o aromă foarte intensă și, prin comparație cu alte tipuri de ficat existente în carmangerii, nu este nici pe departe cel mai puternic și mai dificil de gătit (comparativ cu ficatul de porc, spre exemplu)

Ficatul de pui corect preparat are un gust delicat: inițial este dulce și doar în subsidiar apar anumite note amărui care îi întregesc aroma specială, foarte apreciată de către gurmanzi.

Surprinzător poate pentru unii, mai puțin experimentați în domeniul culinar, pentru o cină sau un prânz, ficățeii de pui vă permit ca să realizați rețete ieftine, ușor de pregătit. Dacă mai puneți alături și un pahar de vin bun sau o bere de calitate, aveți parte de un adevărat festin pentru papilele gustative, deoarece băuturile amintite pot ca să evidențieze și mai mult aroma inconfundabilă a preparatului gastronomic amintit.

Ficatul de pui este inclus în categoria de alimente cu valențe terapeutice evidente, deoarece conține proteine cu valoare biologică ridicată, alături de minerale specifice și vitamine.

Ce minerale conține ficatul de pui?

Ficatul de pui se poate mândri cu niște concentrații semnificative de: fier, zinc, fosfor, seleniu, potasiu, cupru și molibden.

Mamele și bunicile noastre știau că ficățeii de pui sunt o excelentă sursă pentru fierul biologic și că, dacă inclus în mod regulat în alimentația copiilor, acoperă cerințele nutriționale legate de acest element deosebit de important pentru organismul celor mici.

Ce vitamine conține ficatul de pui?

– toate produsele solubile din grupa B-urilor: tiamină (B1), riboflavină (B2), niacin (B3), acid pantotenic (B5), piridoxină ( B6),  inclusiv vestita B8 sau vitamina H, acid folic și cobalamină (B12);

– acid ascorbic (vitamina C);

– retinol (vitamina A) și calciferol (vitamina D).

După cum se observă, fiind un aliment atât de ofertant în vitamine și minerale, el ar trebui inclus și în dietele de slăbit, cu atât mai mult cu cât o porție de ficăței de pui de 100 de grame are în medie cam 120 de kcal.

Desigur, este important și modul de gătire, dar cum nu prea se încumetă multă lume ca să gătească ficatul prin prăjire în ulei, așa încât dacă sunt preparați la aburi sau prin fierbere, conținutul caloric al ficățeilor de pui este foarte redus.

Unica și cea mai importantă condiție pentru a ne bucura de binefacerile pe care ficatul de pui ni le poate aduce este doar aceea de a se acorda o atenție sporită alegerii sursei de aprovizionare, care trebuie să fie în mod obligatoriu la un standard de înaltă calitate.



Lasă un răspuns

Site creat de